Publicul vede cu stupefacție de câțiva ani, cum crește valul de achitări pronunțate de instanțe în dosarele DNA. Cei care au ținut socoteala acestor achitări au pierdut de multă vreme șirul. Locul aritmeticii a fost luat de întrebarea „cum a fost posibil?”. Aceste nenumărate achitări au avut drept numitor comun și vor avea în continuare dosarul fabricat, trucat, lipsit de orice probă validă. Presa civilă a dezvăluit de nenumărate ori algoritmul în baza căruia erau înlăturați indezirabilii aflați în calea Statului Paralel. Coordonatorii sunt deja celebrii: cei doi Bonnie&Clyde care au operat pe culoarele Justiției, fostul șef operativ al SRI, generalul Florian Coldea și fostul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi.

Să ne amintim acest algoritm. Totul începea cu un denunț! El era obținut fie de un procuror DNA, de la cineva aflat deja în anchetă, în schimbul reducerii pedepsei, fie de un ofițer SRI, de la un condamnat aflat deja în penitenciar, în schimbul îmbunătățirii regimului de detenție, sau a achitării în alte dosare. Pasul următor era arestarea țintei. Au fost cazuri, în care au fost smulse denunțuri prin cele mai crude metode de șantaj. Fii potențialului denunțător, reținuți și băgați în arest cu homosexuali infectați cu HIV, soțiile și copiii aduși prin preajma victimei, astfel încât să fie văzuți pe fereastră ori pe holuri de cei șantajați, și tot așa.

După acest al doilea pas, urma practic măcelărirea nefericitului aflat în calea planurilor politice și financiare ale Sistemului Paralel de Putere, arestarea. Una cât mai umilitoare, transmisă de televiziuni în direct și trâmbițată cu date pe surse” de jurnaliștii deontologi, adică de sifoanele SRI și DNA. Ținta începea să fie tocată de presa și televiziunile aservite, precum un banc de pești piranha devorează în câteva zeci de secunde o victimă oricât de masivă.

Am tot povestit, stupefacția mi-a fost uriașă, când am revenit în anul 2015 la Evenimentul Zilei, și m-am trezit coleg de redacție cu un asemenea grup de jurnaliști aserviți Statului Paralel, care aplaudau, la propriu, când televiziunile transmiteau imagini cu cineva scos în cătușe de la DNA.

Tot ca o paranteză, imediat după revenirea mea la Evenimentul Zilei, am avut parte de un episod grotesc de mistificare a adevărului, în momentul în care a ajuns în redacție comunicatul DNA, cu privire la reținerea primarului Andrei Chiliman. În el se anunța că primarul în exercițiu de atunci a luat o mită de 670 de milioane de euro! Elitele jurnalistice ale Trinomului SRI-DNA-Presa deontoloagă îl așteptau, știau deja „pe surse” și care este suma, și detaliile luării mitei, și tot, pentru că fuseseră anunțați. Nu au reușit să-și ascundă furia, atunci când le-am explicat că o asemenea enormitate nu poate intra în ziar, dintr-un motiv simplu. O asemenea sumă de bani, ca sa ajungă la un mituit, trebuie transportată cu un TIR. Au sunat disperați la coordonatorii din SRI și DNA, și a venit repede un alt comunicat, cu 8 milioane de euro mită.

Anii au trecut, vorba prozatorului, și după ce au trecut, acum câteva luni, DNA a anunțat că a clasat Dosarul „Chiliman”: „La data de 16 decembrie 2020, procurorii anticorupție au dispus soluția clasării, în conformitate cu prevederile art. 16, lit. a (fapta nu există) și c (nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea).” „Fapta nu există” și nici „nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea”! De la 640 de milioane de euro, la 8 milioane de euro, la „nu există” nici fapte, și nici probe! Vai de capul ei de Justiție, vai de capul lor de deontologi de presă, cu pericardul și meningele rupte în coate și putrezite pe la cusături!

Revenind la algoritmul de execuții al plutonului Coldea-Kovsei, notele și interceptările SRI începeau să umple coperțile dosarului. Primele, fără niciun suport probatoriu, întocmite după tipicul clasic al securiștilor, în baza metodei „prin mijloace specifice s-a stabilit că”, „se spune că”, „este cunoscut că”. Interceptările intrau și ele în dosar, invariabil trucate, tăiate și lipite convenabil, sau pur și simplu rescrise total diferit față de ceea ce se auzea pe suport, astfel încât să pară că probează vinovăția celui vânat. Nu, nu apăreau diferențe față de spusele reale din vreo eroare omenească, pentru că se greșea vreo literă, ci erau înlocuite cuvinte, sintagme și chiar propoziții întregi. Un singur exemplu: în Dosarul „Paltin Sturdza” cuvântul „fază” a fost înlocuit cu cuvântul „mită”! Este doar un exemplu din mii de asemenea falsificări. În scurt timp, unul determinat doar de durata presiunilor pe care procurorii DNA le făceau, cel anchetat devenea, la rândul său, denunțător al altor români cărora le venea rândul să fie eliminați. Notele SRI erau transformate în rechizitorii, iar dosarele plecau la instanță. Lovitura finală era dată de judecători captivi combinației Coldea-Kovesi, fie colaboratori ai serviciilor, fie șantajați cu date din dosarele SIPA, fie ambele, aleși cu grijă în trageri la sorți aranjate, botezate „aleatorii”. Aceștia nu mai aveau de făcut altceva decât să pronunțe pedepsele cu privare de libertate.

Baza bolnavă care a ținut loc de cadru legal a fost constituită de Hotărârea 17/2005 a CSAT. Prin ea, corupția a fost trecută în categoria riscurilor de securitate națională. La Hotărâre, s-au adăugat Protocoalele de colaborare încheiate între SRI și Parchetul General, din 2005, între SRI și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, din 2007 și, în fine, între SRI și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Ultimul și cel mai important a fost semnat în 4 februarie 2009, de către procurorul general la acea vreme, Laura Codruţa Kovesi, adjunctul său, Tiberiu Nițu, pe de o parte, și șeful SRI, George Maior și prim-adjunctul său Florian Coldea, pe de alta. În virtutea acestor acte de colaborare, au luat naștere echipe operative comune formate din ofițeri SRI și procurori.  Aceștia cooperau „în activitatea de valorificare a informațiilor și atribuțiilor prevăzute de lege, în activitatea de valorificare a informațiilor din domeniul prevenirii și combaterii infracțiunilor împotriva securității naționale…”. Profund ilegal, contrar Codului de Procedură Penală și Constituției României.

„Protocolul de Cooperare între PÎCCJ și SRI pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul securității naționale”, așa cum juriștii serioși au arătat de nenumărate ori, „a adăugat la lege”. Așa este, nu-i doar o figură de stil, iar adăugarea a constituit o mare ilegalitate. Să vedem cum a adăugat!

Potrivit Codului de Procedură Penală, urmărirea penală nu poate fi realizată decât sub stricta supraveghere și coordonare a procurorului, de către organele de cercetare penală ale politiei judiciare și, acolo unde este cazul, de organele de cercetare penală speciale. Acestea din urmă efectuează acte de urmărire penală doar în cazul săvârșirii infracțiunilor de către militari sau în cazul celor săvârșite de personalul navigant al marinei civile. Deci, „speciale”, nu înseamnă securiști! Ei bine, Protocolul SRI-PÎCCJ a adăugat la lege, în sensul în care în echipa procuror-judiciarist, destinată prin lege cercetării penale, a fost strecurat în mod absolut ilegal și ofițerul SRI. Astfel, echipa a devenit una alcătuită din procuror, securist și judiciarist, contrar prevederilor Codului de Procedură Penală. Cei trei, echipa legală plus securistul astfel strecurat, adăugat la lege, au instrumentat mii de dosare penale în baza acestui Protocol. Odată cooptați în „echipele mixte”, ofițerii SRI au început să facă exact ceea ce legea lor le interzice încă de la înființarea Serviciului. Legea 14 din 1992 privind organizarea și funcționarea SRI este cum nu se poate mai clară la art. 13, acolo unde prevede că: „Organele Serviciului Român de Informații nu pot efectua acte de cercetare penală”.

Lucrarea magistratului-judecător Ion Popa este o autopsie minuțioasă a Monstrului, arată cum a fost posibilă din punct de vedere tehnic Teroarea. Alte aspecte însă nu sunt încă lămurite. Cum ar fi acela care să arate ce fel de oameni puteau premedita și comite crime grave împotriva unor semeni ai lor, despre care știau clar că sunt nevinovați, din moment ce le confecționau și falsificau probe, din moment ce le trucau procesele în vederea condamnării la ani grei de închisoare. Și nici acela al mecanismelor prin care jurnaliști, este drept, slabi de carte și de caracter, au acceptat să fie parte într-un abominabil pluton de execuție.