O armă letală, veche de cinci milenii, descoperită în Italia

O armă letală, veche de cinci milenii, descoperită în Italia

Istorica descoperire a fost făcută în muzeul mănăstirii San Lorenzo din laguna Veneției

Câteodată, oamenii de ştiinţă gasesc în colecţiile şi depozitele muzeelor artefacte care au fost clasificate eronat sau au fost pur şi simplu uitate. Un astfel de caz este cel al unei săbii cu o vechime de 5.000 de ani care a fost descoperită în colecţia de arme medievale a muzeului mănăstirii San Lorenzo din Veneţia, informează The History Blog.

Această descoperire a fost realizată de către Vittoria Dall’Armellina, o cercecetătoare a Universităţii Ca' Foscari din Veneţia, specializată în armele antice din Orientul Apropiat. Aceasta a remarcat că respectiva sabie scurtă nu semăna cu o sabie care a fost produsă în Evul Mediu, ci, mai degrabă cu săbiile realizate în estul Anatoliei.

Istoria acestei arme este bine documentată în ultimele două secole, aceasta fiind trimisă de către Yervant Khorasandjian, un comerciant de artă, către Ghevond Alishan, preot catolic armean. Acesta din urmă a fondat mănăstirea San Lorenzo, de pe insula Sfântul Lazăr din Laguna Veneției.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sabia descoperită de către Dall’Armellina este realizată, conform cercetărilor, dintr-un aliaj de cupru-arsenic, un material comun pentru săbiile din acel timp şi acea regiune. Arma nu este decorată sau gravată, iar oamenii de ştiinţă nu pot spune dacă a fost folosită în luptă sau în ritualuri. Aceasta din cauza faptului că sabia n-a prea fost protejată de-a lungul timpului.