Iranul a fost zdruncinat de un seism cu magnitudinea de 4,6 grade pe scara Richter. Alte două cutremure au speriat omenirea după ce 2 persoane au decedat și a existat un număr colosal de victime.
Iranul a fost zdruncinat de un nou seism violent. Un cutremur de 4,6 grade s-a produs, luni, în Iran. Potrivit INFP, seismul s-a produs la ora 4:02 (ora României), la o adâncime de 10 km.
O mulțime de victime și 2 decese
Duminică, două cutremure cu magnitudini de peste 6 grade au panicat Iranul. În urma incidentului, două persoane au decedat, iar multe persoane au fost nevoite să își părăsească căminul.
Cutremurele au avut magnitudini de 6,3 și 6,4 și au ajuns până în golful Dubai.
Autoritățile au declarat că una dintre victime a decedat la scurt timp după ce un stâlp de electricitate s-a prăbușit peste el. O altă persoană și-a pierdut viața după ce seismul a prăbușit clădirea în care se afla. Centrul Național de Meteorologie al Emiratelor Arabe Unite a anunțat că cutremurele s-au resimțit și în regiune, dar nu au existat victime sau distrugeri.
Anul 2021 a venit cu o serie de mai multe cutremure devastatoare:
24 octombrie – Un seism cu magnitudinea de 6,5 s-a produs în nord-estul insulei Taiwan. Seismul a avut loc în comitatul Yilan, din nord-estul insulei asiatice, la ora locală 13.11 (05.11 GMT), la o adâncime de 67 de kilometri, potrivit RomaniaTV.
2 octombrie – Un cutremur cu magnitudinea 7,2 s-a dezlănțuit în proximitatea Insulelor Vanuatu din sudul Oceanului Pacific. Seismul, a cărui magnitudine a fost actualizată în creştere după ce intensitatea lui fusese estimată iniţial la 6,7, s-a produs la o adâncime de 531 de kilometri.
22 septembrie – Un seism cu magnitudinea 6,5 s-a produs în apropierea coastei statului Nicaragua, la o adâncime de 40 de kilometri.
8 septembrie – Un cutremur cu magnitudinea 7 pe scara Richter s-a produs în sud-estul Mexicului, la o adâncime de 12,6 kilometri.
18 august – Un cutremur cu magnitudinea 6,8 grade pe scara Richter s-a produs în largul arhipelagului Vanuatu, din sudul Pacificului. Autoritățile au anunțat alertă tsunami.