Nuţu Cămătaru a făcut afaceri din puşcărie, prin telefon

Parchetul General a cerut Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), printr-o adresă oficială, informaţii despre un număr de telefon mobil - 0728.498.551 - folosit anul trecut, în închisoarea Rahova, de deţinutul Ion Balint, cunoscut sub numele de „Nuţu Cămătaru“.

Potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax, Cămătaru a utilizat acest telefon în lunile noiembrie-decembrie 2007 pentru a coordona din închisoare „recuperări de bani, instituirea de taxe de protecţie, reglări de conturi între bande interlope şi altele“, convorbirile sale fiind interceptate de procurori.

Procurorii au mai aflat, din aceleaşi interceptă ri, că interlopul ar urma să primească în dar o maşină Lamborghini, cumpărată din Italia de fratele său, dacă cererea sa de eliberare condiţionată va fi acceptată. Potrivit ANP, această cerere urmează să fie analizată de comisia specială a penitenciarului până la sfârşitul lunii aprilie, având în vedere că a ispăşit două treimi din pedeapsa de şase ani de închisoare la care a fost condamnat în 2004. Săptămâna trecută, ANP a comunicat că nu are date privind existenţa unui telefon mobil care să fi fost folosit de Cămătaru în timpul detenţiei.