Curtea Supremă din California a hotărât să suspende decizia conform căreia se interziceau căsătoriile homosexuale. Decizia va intra în vigoare pe 16 iunie, a precizat cea mai înaltă instanţă juridică a statului.
"Astăzi (miercuri), Curtea Supremă a Californiei a respins cererea de suspendare a sentinţei cu privire la căsătoriile homosexuale, până la alegerile din noiembrie 2008, când se vor organiza noi audieri pe această temă", se precizează într-un comunicat al Curţii.
Militanţii împotriva căsătoriilor homosexuale au sesizat Curtea Supremă, cerând suspendarea deciziei istorice de la 15 mai, când s-a hotărât legalizarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex şi anularea unui articol de lege considerat discriminatoriu.
Opozanţii au demarat o campanie de strângere de semnături, încercând astfel să organizeze un referendum pe tema căsătoriilor homosexuale, până la alegerile din noiembrie.
În referendum se invocă un articol al Constituţiei Statelor Unite care prevede că "în California, este validată şi recunoscută numai căsătoria dintre un bărbat şi o femeie".
Audierile vor avea loc pe data de 4 noiembrie, în acelaşi timp cu alegerile prezidenţiale americane.
(20:40)