Noul șef al Aviației din MAI a fost decorat de Klaus Iohannis în calitate de „angajat al SMURD”, serviciul de urgență creat de Raed Arafat. Traian Cârstoiu a fost numit, prin ordin al ministrului Carmen Dan și este unul dintre piloții decorați, în anul 2015, la propunerea lui Gabriel Oprea, pe atunci viceprim-ministru pentru Securitate Naţională și fost ministru al Afacerilor Interne.
Prin ordin al ministrului afacerilor interne, Carmen Dan, începând cu data de 2017, în funcția de Inspector General al Inspectoratului General de Aviație (IGAv) a fost împuternicit comandorul Traian Cârstoiu, din cadrul aceleiași instituții. Ofițerul comandor si-a desfășurat activitatea în cadrul IGAv, începând cu anul 1999, instituție în cadrul căreia a ocupat mai multe funcții de execuție și conducere, transmite MAI.Comandorul Traian Cârstoiu a participat inclusiv la misiuni internaționale FRONTEX, la bordul aeronavelor Inspectoratului General de Aviatie al MAI.
O simplă căutare după numele noului șef al Aviației MAI ne arată, însă, că pe 10 noiembrie 2015, preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat decretul de decorare a unor angajaţi ai SMURD - Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare.
„Astfel, în semn de apreciere pentru înaltul profesionalism dovedit şi a rezultatelor remarcabile obţinute în executarea misiunilor încredinţate, pentru întreaga carieră dedicată salvării de vieţi omeneşti, Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a conferit Ordinul „Virtutea Aeronautică” în grad de Comandor, cu însemn pentru militari, domnului comandor Bucurescu Ion Emil; Ordinul „Virtutea Aeronautică” în grad de Ofiţer, cu însemn pentru militari, domnilor: comandor Dache Constantin Cătălin-Paul, comandor Saulea Gheorghe Cătălin-Octavian şi comandor Trăilescu Dănilă Petre; Ordinul „Virtutea Aeronautică” în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, domnului comandor Cârstoiu Traian Traian-Ioan; Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, domnilor: sublocotenent Moldovan Pamfilie Pamfil-Alin și căpitan Săceanu Ion Caius-Ştefan; Ordinul „Bărbăţie şi Credinţă” în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, domnului colonel Oltean Ioan Dorin; Medalia Naţională „Pentru Merit” clasa a III-a, cu însemn pentru militari domnilor: plutonier adjutant şef Tocai Dumitru Sorin și plutonier adjutant şef Ţugui Ioan Dan; Medalia „Meritul Sanitar” clasa a III-a, cu însemn pentru militari, domnilor: plutonier adjutant Deak Andrei-Augustin Andras și plutonier major Mavromalidi Ştefan Adrian; Medalia „Bărbăţie şi Credinţă” clasa a III-a, cu însemn pentru militari, domnului plutonier adjutant şef Sima Ioan Ioan-Liviu”.
Administrația prezidențială a transmis că decorarea a fost făcută la propunerea Viceprim-ministrului pentru Securitate Naţională, Ministrul Afacerilor Interne care, la acea vreme, era Gabriel Oprea.