Cu toate problemele sociale RĂMÂNE numărul UNU MONDIAL la TURISM
- Antonia Hendrik
- 2 ianuarie 2018, 11:47
Un raport INE pentru anul care a trecut arată că 77,8 milioane de turişti (record istoric), au fost în Spania. În schimb Catalonia e în scădere din pricina instabilităţii politice.
Spania înregistrează un nou record istoric în turism, superioare acelora ale întregului an 2016, cu unica excepţie, a Cataloniei, care în două luni ale procesului independentismului a pierdut 90 de mii de vizitatori. Potrivit datelor difuzate de Institutul naţional de statistică (INE), cifrele pieţii catalane contrastează cu acelea ale întregului teritoriu naţional, unde sosirile de turişti au crescut în noiembrie cu 7,4 %, până la 4,4 milioane de persoane şi au ajuns deja la 77,8 milioane de prsoane în primele 11 luni ale anului, mai mult cu 9,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2016.
Prezenţele de vizitatori străini pe întreg anul trecut în Spania au atins cifra record de 75,3 milioane şi se preconizează ca anul acesta să fie marcat de un nou salt istoric cu mai mult de 80 de milioane de turişti internaţioionali, care plasează Spania ca prima destinaţie turistică mondială, înaintea Franţei şi Statelor Unite.
În contratendinţă, însă, Catalonia, unde sosirile de turişti străini semnalează o diminuare în octombrie şi noiembrie, confirmând îngrijorarea operatorilor turistici pentru viitorul sectorului care reprezintă 12% din PIB-ul Cataloniei şi 14% locuri de muncă. Totuşi, cu 22,4%, Catalonia este pe locul doi ca destinaţie turistică după Canare care au ajuns la 28,2%.
Diminuarea vizitatorilor în regiunea Cataloniei, notează ANSA, este pusă de către secretara de Stat a Turismului, Matilde Asian, pe seama ''instabilităţii politice'', provocată de procesul independentist şi a fost compensată de rezervările anticipate deja consolidate şi de creşterea cererilor spre destinaţiile turistice tradiţionale de ''sol y playa'', soare şi plajă.