Numărul şomerilor a scăzut cu 5.500 în septembrie

La sfârşitul lunii septembrie 2010, rata şomajului înregistrat la nivel naţional a scăzut din nou, pentru a şasea lună la rând, până la 7,35%, ajungând la aproape 670.000 de şomeri, potrivit Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM).

Rata şomajului înregistrată în septembrie a fost mai mică cu 0,06% faţă de luna precedentă şi mai mare cu 0,45% decât cea din luna septembrie a anului 2009. "Numărul total de şomeri la finele lunii septembrie, de 670.247persoane, a scăzut cu 5.543 persoane faţă de cel de la finele lunii anterioare. Din totalul şomerilor înregistraţi, 325.347 au fost şomeri indemnizaţi şi 344.873 neindemnizaţi", potrivit ANOFM. Astfel, susţin oficialii, numărul şomerilor indemnizaţi a scăzut cu 1.770 persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a crescut cu peste 3.700 de persoane faţă de luna precedentă. La nivel teritorial, numărul de şomeri a crescut în 11 judeţe şi în municipiul Bucureşti, fiind vorba despre judeţele Vaslui (cu peste 1.400 de persoane), Botoşani (cu aproape 1.200 de persoane), Bihor, Brăila şi Satu Mare. Însă, există 30 de judeţe unde s-a înregistrat şi o scădere a numărului de şomeri. Cele mai importante au fost semnalate în judeţele Bacău (aproape 1.200 de persoane), Hunedoara (peste 1.000 de persoane), Dolj, Cluj, Braşov şi Covasna , potrivit ANOFM. Referitor la şomajul înregistrat pe sexe, în luna septembrie 2010 comparativ cu luna precedentă, rata şomajului masculin a rămas constantă, la valoarea de 7,85%, în timp ce rata şomajului feminin a scăzut de la 6,84% la 6,78%, mai arată datele Agenţiei.