Număr record de mesaje pe reţelele de scoializare, în timpul finalei CAMPIONATULUI MONDIAL

Finala Campionatului Mondial de fotbal din Brazilia, câştigată de Germania în faţa Argentinei, cu scorul de 1 la 0, a generat un număr record de mesaje pe Facebook şi Twitter, anunţă Agerpres.

Finala de dumincă a fost comentată în 32,1 milioane de mesaje pe Twitter, însă nu a fost cel mai mare număr de mesaje care au fost transmise în timpul unui meci din această competiţie. Pe primul loc s-a clasat semifinala în care ţara gazdă a fost umilită de noii campioni mondiali, cu scorul de 7 la 1. Meciul a fost comentat în 35,6 milioane de mesaje, fiind totodată şi cel mai comentat eveniment sportiv pe Twitter.

Potrivit aceleiaşi surse, pe Facebook, meciul a fost comentat de 88 de milioane de persoane şi a însemnat un nou record pentru un eveniment sportiv comentat pe reţeaua de socializare.

Germania a câştigat al patrulea titlu mondial din istorie, graţie golului marcat de Mario Gotze, în a doua repriză a prelungirilor. La finalul meciului, starul Barcelonei, Lionel Messi, a fost declarat cel mai bun jucător al turneului final.