Se pare că autoritățile au găsit o soluție pentru aglomerația infernală de pe DN1. Vor să transforme un drum forestier, neasfaltat, într-o şosea adevărată pe care şoferii să nu-şi mai piardă timpul şi să nu-și mai facă nervi.
A devenit o tradiţie, mai ales de sărbători, ca DN1 să fie aglomerat. Acum, la început de an, autoritățile vin cu o nouă soluție: un drum paralel cu Drumul Naţional 1.
Șoseaua urmează să fie construită în locul unui traseu pe care acum abia încap două maşini în acelaşi timp. Pentru ca acest drum să fie modernizat, ar fi nevoie ca tot tronsonul să treacă de la Consiliile Judeţene în administrarea Companiei de Drumuri, dar, între timp, e peticit cu asfalt de către primării.
„În primăvara acestui an trebuie să înceapă lucrările pe acești trei kilometri, iar restul de nouă să rămână pentru o altfel de finanțare ori să se extindă acest PNDL și acolo”, declară Lucian Costea, primar Valea Doftanei.
„Dacă vrem să ducem un trafic greu sau trafic serios pe acel drum judeţean, trebuie făcută o fundaţie ca lumea. Trebuie făcut un drum ca lumea, deci nu putem să punem asfalt direct peste nişte pământ bătătorit.”, a precizat Ionuț Ciurea, președinte Pro Infrastructura.
La rândul său, Lucian Bode, ministrul Transporturilor, a declarat: „La câți kilometri de autostradă se așteaptă românii la final de an? Pe o analiză de 45-102 kilometri, uitându-ne la stadiul fizic de pe fiecare tronson, în funcție de cum evoluează, să fim optimiști dacă vom avea 50 de kilometri de autostradă nou construită, dată în folosință. ”, a spus Lucian Bode, potrivit Antena 1.