Nu-ți ține toți banii la bancă! E o mare greșeală, avertizează specialiștii
- Andrei Arvinte
- 22 mai 2025, 13:01
Plata. Sursă foto: Arhiva EVZNu-ți ține toți banii la bancă! E o mare greșeală, avertizează specialiștii, care explică și de ce, într-un context global tot mai fragil, e bine să păstrezi bani cash în casă, pentru a face față unor situații neprevăzute.
Nu-ți ține toți banii la bancă!
Banca Centrală a Olandei recomandă fiecărei familii să dețină o rezervă de numerar suficientă pentru cel puțin trei zile de cheltuieli esențiale, fără a depinde de carduri sau bancomate.
„Este esențial să aveți la îndemână bani lichizi pentru a face față unor pene de curent, atacuri cibernetice sau căderi ale sistemului bancar”, avertizează banca.
Riscurile unei lumi digitale instabile
Suma recomandată de autoritățile olandeze este de 70 de euro per adult și 30 de euro per copil, în bancnote, pentru a putea acoperi cheltuieli precum apă, hrană, medicamente sau transport.
Printre riscurile invocate se numără atacurile cibernetice, considerate tot mai probabile în actualul context geopolitic tensionat. Și care pot face ca banii de pe carduri să devină de nefolosit.
Un exemplu recent este pana de curent din aprilie care a afectat Spania și Portugalia, provocând întreruperi temporare în sistemele de plată electronică.
Situațiile de acest tip pot bloca accesul la fonduri pentru milioane de oameni, motiv pentru care experții în securitate financiară susțin ideea unui „plan B” în numerar.

Plata cu cardul. Sursa foto: Pixabay
Măsuri recomandate și pentru comercianți. Cum eviți problemele cu banii
Recomandările nu se opresc la cetățeni. Banca centrală olandeză îndeamnă și comercianții să se pregătească pentru scenarii de urgență, propunând implementarea unor metode alternative de plată, precum coduri QR scanabile, în cazul în care terminalele POS nu mai funcționează.
Astfel de soluții pot asigura continuitatea vânzărilor chiar și în condiții de criză. O infrastructură de plată flexibilă poate face diferența între menținerea activității comerciale și blocaj total.
De asemenea, în martie, Comisia Europeană a emis un ghid care îndeamnă cetățenii să dețină provizii de alimente pentru cel puțin trei zile, pentru a fi pregătiți în eventualitatea unor crize precum conflicte armate, și dezastre naturale sau atacuri asupra infrastructurii, relatează Politico.