Nu suntem singuri în Univers? Din galaxii îndepărtate vin emisii radio misterioase!

O echipă de oameni de știință condusă de Shivani Bhandari, astronom în cadrul Commonwealth Scientific and Industrial Research Organization (CSIRO), agenția federală australiană responsabilă cu cercetarea științifică, a descoperit locul  din Univers de unde provin o serie de emisii radio rapide (FRB)

Aceste emisii radio rapide, conform Wikipedia, sunt impulsuri radio tranzitorii cu o durată cuprinsă între o fracțiune de milisecundă și câteva milisecunde, cauzate de procese astrofizice cu energie mare, care nu au fost explicate încă de oamenii de știință. Deși e vorba de explozii mari de energie,  semnalul care ajunge pe Pământ este, potrivit savanților, de 1.000 de ori mai slab decât cel care ar veni de la un telefon mobil aflat pe  Lună.

Potrivit site-ului zerohedge.com, noua cercetare a lui Bhandari, publicată pe 1 iunie în The Astrophysical Journal Letters, dezvăluie că patru astfel de emisii radio rapide au provenit dintr-o galaxie în care se formează stele noi.

„Emisiile radio rapide pe care le-am localizat precis nu au venit din centrul galaxiei, ci mai degrabă dinspre marginile ei, ceea ce ne-a făcut să eliminăm posibilitatea ca acestea să aibă ceva în comun cu găurile negre uriașe”, a declarat Bhandari.

Echipa lui Bhandari a găsit exact locul de unde vin aceste semnale prin utilizarea radiotelescopului Australian Square Kilometer Array Pathfinder (ASKAP) din Australia de Vest.Conform lui Bhandari, descoperirea echipei sale are o importanță excepțională : "Acest prim studiu detaliat asupra galaxiilor care găzduiesc emisii radio rapide  au exclus câteva dintre teoriile propuse pentru a explica originile lor, apropiindu-ne astfel de cunoașterea adevăratei lor naturi".

Coautoarea studiului, profesoara Elaine Sadler de la Commonwealth Scientific and Industrial Research Organization a declarat că emisii radio rapide nu ar fi putut să provină dintr-o explozie stelară superluminoasă sau acumulări de energie cosmică. „Modele științifice precum fuziunile obiectelor compacte, cum ar fi piticele albe sau stelele cu neutroni sau exploziile unor stele cu un câmp manetic extrem de puternic create de aceste fuziuni arată în continuare foarte bine (ar putea explica fenomenul n.r.)”, a declarat Sadler.

Dame Jocelyn Bell Burnell, o astrofiziciană din Irlanda de Nord care a descoperit emisiile radio rapide, s-a declarat încântată de realizarea echipei din Australia. "Poziționarea surselor de eemisii radio rapide este o realizare tehnică uriașă și un pas important înainte. Chiar dacă nu știm clar  ce se întâmplă, acum putem, în sfârșit, să excludem unele posibilități. Este o lucrare semnificativă, rodul unei cercetări atente”, a spus Burnell.

Potrivit unei alte lucrări (datată 3 februarie) a unei echipe de astrofizicieni din Canada, un „semnal radio misterios” a fost repetat pe baza unui model clar vizibil. "Descoperirea unei periodicități de 16,35 zile de la o sursă de emisii radio rapide, faptul că se repetă este un indiciu important asupra naturii acestui fenomen".

"Între 16 septembrie 2018 și 30 octombrie 2019, a fost detectat un tipar de semnale, acestea apar la fiecare 16.35 de zile. Pe parcursul a patru zile, sursa va elibera un semnal sau două în fiecare oră. Apoi, tăcerere  pentru următoarele 12 zile”. Semnalul repetat a fost localizat într-o galaxie spirală masivă aflată la aproximativ 500 de milioane de ani-lumină distanță".

„Aceste descoperiri sugerează că astronomii sunt cu un pas mai aproape de a înțelege sursa acestor misterioase semnale radio provenind din adâncul universului. Ar putea să însemne că nu suntem singuri?”, se întreabă Tyler Durden de la zerohedge.com.