Trecerea de la votul pe liste la cel uninominal s-a făcut pe hârtie, dar nu şi la nivel informativ. Puţini dintre agenţii electorali prezenţi cu miile pe străzi ştiu ce presupune noul sistem de vot şi te pot ghida asupra modului în care vei alege duminică, 30 noiembrie, când românii vor face cunoştinţă oficial cu votul uninominal.
Evz.ro a cutreierat străzile şi corturile electorale în căutare de răspunsuri la întrebări pe care le-ar putea pune oricine. A rezultat un lung şir de răspunsuri contradictorii sau incomplete, însoţite, poate pentru a drege puţin busuiocul, de tradiţionala pomană electorală românească.
“Să nu iasă PSD, atât"
În cartierul bucureştean Militari, între două staţii de metrou sunt nu mai puţin de şase corturi electorale, unele ale PSD, alte ale PDL. Mai jos, la piaţa Crângaşi, este un alt "nod" electoral, cu prezenţă masivă din partea aceloraşi partide.
"Mă scuzaţi, eu am domiciliul aici, dar prietena mea are viză de flotant. Poate vota?", l-am întrebat pe unul dintre agenţii PDL. A spus că, dacă viza e mai veche de nouă luni, poate vota. Cu câţiva metri mai încolo, un agent din partea PSD spune că "se poate oricum", iar altul dădea din umeri. Un singur agent din şapte mi-a oferit răspunsul corect, şi anume că "prietena ta nu poate vota decât unde are domiciliul".
O altă întrebare a vizat modul în care vor avea loc alegerile. "Cum e cu votul ăsta uninominal? Eu am votat numai pe liste până acum", îi spun unui tânăr agent electoral al PSD de la Piaţa Crângaşi. "Nu ştiu, frate, e prima dată când sunt la alegeri. E cam la fel", mă "lămureşte" acesta, după care îmi dă o sacoşă cu materiale promoţionale.
Pe alţii i-am întrebat de voturile albe, de orele scrutinului, de distribuirea mandatelor, dar mai nimeni nu a răspuns mulţumitor. Spun "mai nimeni" pentru că, din cei şapte agenţi abordaţi, doar o femeie care făcea campanie pentru PDL a ştiut să îmi explice câte ceva despre votul uninominal. Mi-a spus corect cum se votează, cum ajung senatorii şi deputaţii în parlament şi chiar mi-a explicat "votul alb". S-a încurcat puţin doar la problema spinoasă a vizei de flotant, unde a spus că "este posibil să se poată". Aşadar, e o chestie de noroc.
Un alt agent al PDL se pare că ştie ceea ce noi nu ştim, şi anume o alianţă între PDL şi PNL. "Cu PNL-ul trebuie să avem peste 50%. Să nu iasă PSD, atât".
De la pixuri la icoane electorale
Cadourile electorale sunt practică nelipsită din campaniile ultimilor ani. Vă amintiţi de celebrele telefoane ale lui Vanghelie, de la recentele alegeri locale? Ei bine, şi acum veţi primi câte ceva dacă porniţi la o mică "vânătoare" prin zonele aglomerate. Ai toate şansele să primeşti ceasuri de perete, geci, tricouri, umbrele, plase, brichete, insigne, ba chiar şi iconiţe, pixuri, ziare şi pliante, ultimele atât de multe încât ar fi rentabil să le vinzi la deşeuri de hârtie.
Mai nou, politicienii cutreieră cartierele bucureştene cu autocarul şi dau mâna cu trecătorii. În jurul orei 11:00, un autocar al PDL a oprit lângă Parcul Sebastian din Sectorul 5, iar din el au coborât vreo zece persoane, toate îmbrăcate în geci portocalii fosforescente.
Printre ei se afla şi candidata din colegiul 22, Elena Munteanu. S-au răspândit imediat prin părculeţ, încărcaţi cu pliante, ziare, baloane şi plase cu pixuri. Copiii au fost primele victime ale agenţilor electorali, de la care au primit baloane colorate.
Votul uninominal, o taină şi în Rahova
Toţi responsabilii de la corturi au înţeles un lucru legat de alegerile de duminică- se va alege omul, nu lista. Cam asta a fost placa repetată, iar, şi iar, de reprezentanţii partidelor în faţa cetăţenilor. Mai departe însă, explicaţiile lor se complică, se desprind tot mai mult de realitate şi se pierd undeva în necunoscut.
În faţa Parcului Sebastian, domnul de la cortul PDL rezolva aborbit câteva integrame. Întrebat în ce constă votul uninominal, a spus că acum se votează persoana, în timp ce înainte se vota lista. Până aici, totul corect. Însă apoi îmi zice că, indiferent de procent, cel care a ieşit pe primul loc într-un colegiu ajunge în Parlament. De fapt, legea spune că un candidat trebuie să obţină minimum 50% plus 1 din voturile dintre-un colegiu pentru a primi un mandat – şi asta numai dacă partidul din care face parte a trecut pragul electoral de 5%.
Domnul amator de cuvinte încrucişate încearcă apoi să mă convingă că pot să votez oriunde vreau eu, indiferent de oraşul în care am domiciliul. Voi fi trecută pe o listă suplimentară, îmi zice el. "Păi ştiam că nu se poate cu liste", îi zic, însă răspunsul lui vine prompt: "Da’ ce crezi că le verifică cineva?"
Chiar şi ora la care se deschid secţiile de votare îi pune probeleme. "Şi la ce oră încep alegerile duminică?", îl întreb pe responsabilul cu informarea bucureştenilor. "Scrie acolo, pe spate, tot ce vrei", zice omul repezit şi se afundă iarăşi în integrame, trăgându-şi rapid ochelarii pe nas. Totuşi, pe spate nu scrie nimic. Nici nu se putea altfel deoarece hârtiile pe care mi le dăduse nu erau decât nişte pliante electorale cu informaţii despre candidaţi şi programele lor.
Cu Dumnezeu înainte
În faţa supermarketului Prosper, tot în sectorul 5, doamna de la cortul PDL mă învaţă că, într-un colegiu, va câştiga cel care are cel mai mare procent, fie că e de 30% sau de 40%. În plus, ea îmi spune că pot să votez în Bucureşti dacă am viză de flotant pe cartea de identitate. Şi la ce oră încep alegerile? "Nu ştiu exact", vine răspunsul. Cât despre votul uninominal, nu ştie ce înseamnă, în afară de faptul că acum alegem persoana şi nu lista. "Dumnezeu ştie", spune femeia despre cum se distribuie mandatele.
Dintre cei întrebaţi, un singur agent electoral din Sectorul 5 a ştiut ce înseamnă votul uninominal. Ea a explicat că numai cei ce primesc 50% plus 1 dintre voturile alegătorilor primesc un mandat, iar după aceea restul voturilor se împart proporţional între partide. Totuşi, ea crede că alegerile nu au nicio valoare şi e convinsă că voturile au fost demult împărţite între partide.
În ultimele săptămâni, Guvernul a desfăşurat o campanie cu scopul de a-i aduce pe oameni la vot, însă nu a avut nicio campanie de informare a populaţiei cu privire la votul uninominal. Drept urmare, ignoranţa reprezentanţilor de la corturi şi necunoaşterea noului sistem de vot de către cetăţeni.
CITIŢI ŞI: