„Nu știm nimic, dar avem certitudini”, sună o replică a lui Gheorghe Dinică în filmul „Secretul lui Bachus”.
Și chiar despre asta este vorba în ultima vreme, despre certitudine. Bill Gates, după ce a omorât 500.000 de copii indieni, a creat un virus, ca să vină la momentul oportun cu un vaccin salvator prin care să controleze omenirea, dar atenție la tehnologia 5G, care vă va invada intimitatea, casele și gândurile. Pandemia este o invenție, rudele decedaților au primit bani din partea medicilor pentru a-și da acordul stabilirii cauzei morții: COVID-19.
Nu aveați cum să vă ascundeți de aceste scenarii, dacă nu ați ieșit din izolare în ultimele trei luni și ați părăsit planeta. Problema unei enormități este că seamănă cu un dispozitiv explozibil. Nu știi de unde să începi dezamorsarea. Iar câmpul minat al rețelelor de socializare este vast. Este cel mai mare front al războiului ideologic și social care a existat vreodată.
Există o aplecare a omului spre senzațional, spre povești, spre conspirații. Și nu de ieri, de azi. „Legendele Olimpului” sună atractiv, dar pentru majoritatea cititorilor sunt doar legende. Cum să explici, dialectic, logic, că un doctor nu poate negocia cauza morții unui pacient cu rudele acestuia? De unde ar veni banii și cum s-ar face plata? Cash, prin virament bancar sau prin vouchere? O dispută verbală pe Facebook pare din start un război inutil.
Sunt două tipuri de emițători ai fake news-urilor. Cei care lansează fonfleul din plictiseală, din curiozitate sau din convingere, sperând în efectul bulgărelui de nea. Și cei care o fac precis, cu interese bine definite. Cei din urmă țin de secția „dezinformare” a structurilor organizate, pentru care nimic nu este lăsat la voia întâmplării.
Nu e ușor în ziua de astăzi să te informezi. Și asta, din cauza canalelor care te bombardează cu știri. Informația e aruncată de-a valma, haotic, fără discernământ și mulți o iau de bună. Nu contează ce este adevărat, mai important este că sună bine. Marea problemă a acestor vremuri este percepția celor care se informează.
Lipsa relevanței nu se mai ia în calcul. Pentru mulți, o postare lansată pe Facebook de pe un cont discutabil are aceeași greutate cu o știre la care jurnaliștii unui site, ai unei televiziuni sau ai unui ziar au lucrat pentru a o prezenta judicios. Sau, dacă nu au lucrat un timp îndelungat, măcar au filtrat informația, pentru a decide dacă este publicabilă sau nu.
O teorie care a devenit populară în ultimii ani este legată de forma Pământului. Sunt adepți ai conspirației, care susțin că, de fapt, este plat și am fost mințiți sute de ani. Practic, de la Galilei și Newton, revoluționarii neagă orice om de știință. Unul dintre adepți a strâns bani, și-a construit o rachetă și a încercat să iasă pe orbită ca să fotografieze planeta „plată”. S-a prăbușit la câteva secunde de la lansare și a murit indubitabil.
Câteva luni mai târziu, i-au călcat pe urme contestatari ai pandemiei, care s-au oferit voluntari pentru a se infecta cu coronavirus, pentru a nega, de fapt, evidența.
Ultimele luni au fost fără precedent pentru fiecare dintre noi, cei care nu credeam vreodată să-nvățăm a ne izola. Și asta în epoca exhibiționismului social. Prin urmare și-a făcut apariția un fenomen psihologic cunoscut: negarea. Atunci când trebuie să se confrunte cu un fenomen negativ, cu care nu vrea să aibă de-a face, omul încearcă să-l reprime, să-l anihileze, să-i nege existența.
Că vrem sau nu, virusul a existat și există. Nu atât de hiperdimensionat, dar nici atât de subestimat. Au fost momente mult mai dramatice, cu pandemii de ciumă. Una dintre ele, descrisă magistral de părintele lui Robinson Crusoe, Daniel Defoe, în „Jurnal din Anul Ciumei”.
Englezul scrie despre „Moartea Neagră”, care a lovit Londra, în 1665. Însă, scriitorul avea doar cinci ani în acea vreme și a început să lucreze la cartea sa, bineînțeles, la maturitate, atunci când și-a scormonit memoria și a umblat prin documentele și mărturiile lăsate posterității de supraviețuitori.
De sperat că Defoe s-a lovit de cât mai puține fake news-uri când a conceput lucrarea. Revenind la vremurile coronavirusului, unele bombardate de informații mai rău ca Varșovia și Manila în cel de-Al Doilea Război Mondial, câteodață îți vine să spui ca francezul: „Pas de nouvelles, bonnes nouvelles”. Adică, dacă nu ai vești, astea-s vești bune.