Nu se anulează Paștele! Vestea cea mare a venit de la cel mai înalt nivel

Nu se anulează Paștele! Vestea cea mare a venit de la cel mai înalt nivel

Sărbătorile Pascale nu vor fi anulate. Regina Elizabeta a II-a a făcut anunțul așteptat de milioane de oameni.

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a declarat sâmbătă că pandemia nu îi va împiedica pe britanicii să se bucure de Sărbătorile Pascale, scrie Agerpres.

Monarhul în vârstă de 93 de ani, care conduce în mod simbolic şi Biserica Angliei, a ţinut să afirme şi că "Paştele nu este anulat", în primul ei mesaj în care marchează această sărbătoare creştină.

„Anul acesta Paştele va fi diferit pentru mulţi dintre noi, însă păstrând distanţa avem grijă de siguranţa celorlalţi. Dar Paştele nu este anulat; într-adevăr avem nevoie de Paşte la fel ca oricând”, a mai susţinut ea.

Ne puteți urmări și pe Google News

Duminica trecută regina Elisabeta s-a adresat britanicilor într-un mesaj televizat, fiind doar pentru a cincea oară când a făcut acest lucru de-a lungul domniei ei de 68 de ani. Ea le-a spus britanicilor că dacă suportă cu hotărâre măsurile de închidere a circulaţiei şi de autoizolare coronavirusul va fi învins.

Cu acea ocazie, ea a făcut trimitere şi la experienţa ei din cel de-al Doilea Război Mondial. În noul mesaj, de sâmbătă, regina, care este o creştină practicantă, s-a folosit de Paşte pentru a acorda mai multă forţă mesajului transmis.

„Descoperirea lui Iisus înviat în prima zi de Paşte le-a oferit celor care-l urmau noi speranţe şi un scop nou, şi cu toţii avem ce învăţa de aici. Ştim că noul coronavirus nu ne va învinge. Oricât de neagră pare moartea - în special pentru cei care suferă îndureraţi - lumina şi viaţa sunt mai puternice. Fie ca flacăra vie a speranţei de Paşte să ne călăuzească spre viitor”, a maid eclarat Regina.