Pentru că are în compoziţie mult zahăr, acest desert creşte riscul de obezitate.
Consumă doar o îngheţată pe zi mai ales dacă obişnuieşti să mănânci şi alte dulciuri. În caz contrar, rişti să te îngraşi din cauza nivelului ridicat de zahăr conţinut de aceasta. Specialiştii te sfătuiesc să-ţi prepari singur îngheţata acasă, ca să eviţi coloranţii artificiali pe care îi are cea din magazine.
Dacă efortul e prea mare, cumpă ră îngheţată cu unt şi cacao, evitând produse care au pe etichetă foarte multe componente ale căror nume nu le înţelegi. Nocive sunt în special îngheţatele foarte colorate. Lapte slab şi fructe proaspete
Cea mai bună îngheţată este cea preparată în casă pentru că ştii exact ce ingrediente va conţine. Ca să fii sigur că este şi mai sănătoasă, foloseşte lapte cu puţine grăsimi şi adaugă fructe proaspete. Dacă nu ai timp să o prepari acasă, atunci fereşte-te de îngheţata foarte colorată care conţine mulţi aditivi şi alege-o pe cea cu unt şi cacao.
„Îngheţata cu cacao conţine coloranţi naturali. Consumată în exces, îngheţata colorată poate cauza tulburări digestive şi metabolice, iar unele substanţe din ea pot fi cancerigene. Impactul nu este imediat, dar poate apărea în câţiva ani“, explică Eduard Adamescu, medic specialist diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice la Cabinetul de diabet zaharat şi obezitate Moşilor, din Bucureşti.
Ca să alegi o îngheţată mai sănătoasă, citeşte atent eticheta. Cu cât sunt mai multe ingrediente pe care nu le înţelegi, cu atât îngheţata este mai nocivă. „Urmăreşte termenul de garanţie de pe eticheta îngheţatei. De asemenea, dezgheţarea şi reîngheţarea acestui produs provoacă pierderea nutrienţilor. În plus, pot apărea microbi care cauzează tulburări digestive“, mai spune nutriţionistul Eduard Adamescu. Când cumperi îngheţată, las-o ultima pe listă ca să nu aibă timp să se topească până acasă. Pune-o lângă alte alimente îngheţate sau pune-o într-o geantă frigorifică. O cutie sigilată cu îngheţată poate fi păstrată timp de aproximativ două luni în congelator, la o temperatură de -18 grade C, spun specialiştii americani citaţi de publicaţia „Prevention“. Copiii, liber la îngheţată după un an şi jumătate
Medicii îţi recomandă să nu mănânci mai mult de o îngheţată pe zi, deoarece conţine mult zahăr şi creşte riscul de obezitate. Dacă nu mai consumi şi alte alimente cu zahăr, poţi mânca două îngheţate.
O îngheţată cu ciocolată şi lapte de 66 de grame (jumătate de cupă) are 142 de calorii, 2,5 grame de proteine şi 18,6 grame de carbohidraţi, se arată în publicaţia „Prevention“.
„Copiii pot consuma îngheţată de la vârsta de un an şi jumătate. Copiii mai mari pot mânca o îngheţată pe zi“, afirmă Rodica Nanu, medic pediatru la clinica Medicover din Bucureşti. În afară de faptul că îngraşă, îngheţata poate cauza faringită acută. „Persoanele cu amigdalită cronică pot avea un episod acut dacă mănâncă îngheţată. Ea este însă recomandată la 6-10 ore după o operaţie de polipi deoarece strânge vasele de sânge şi opreşte sângerarea“, explică Margareta Stoica, medic ORL la Centrul de Foniatrie „Opera Română“, din Capitală. Îngheţata trebuie consumată sub formă de cremă, şi nu atunci când are „ace de gheaţă“, te mai sfătuieşte specialistul ORL.
"Consumată în exces, îngheţata colorată poate cauza tulburări digestive şi metabolice, iar unele substanţe din ea pot fi cancerigene." - Eduard Adamescu, nutriţionist STUDIU
Femeile amatoare de îngheţată sunt mai fertile Un consum ridicat de îngheţată ar putea să scadă riscul de infertilitate la femei, arată un studiu realizat de cercetătorii de la Harvard School of Public Health, citat de MSNBC. Oamenii de ştiinţă au descoperit că femeile care mănâncă două sau mai multe îngheţate pe săptămână au un risc cu 38% mai mic de a fi infertile decât cele care consumă mai puţin de o îngheţată pe săptămână. Studiul, realizat pe un grup de 18.500 de femei cu vârsta între 24 şi 42 de ani, a fost primit însă cu reticenţe de alţi cercetători. „O doză de scepticism este sănătoasă pentru oameni“, este de părere Patrick Remington, epidemiolog la University of Wisconsin-Madison.