"Nu m-am gândit niciodată că mă voi îndrăgosti de o femeie". Mărturisirile unei lesbiene
- Roxana Roseti
- 20 august 2012, 07:26
"Nu m-am gândit că inima mea poate să bată atât de repede pentru o femeie. M-am săturat să fiu altcineva şi să joc un rol. Îmi datoram mie însămi să spun adevărul".
Declaraţiile aparţin multiplei campioane mondială şi olimpică la schi, suedeza Anja Paerson. "Sportiva nu face aceste mărturisiri pentru prima oară, în acest an a mai avut o tentativă care a şocat opinia publică", notează presa suedeză. Care mai notează că momentul în care Anja a anunţat, la începutul verii, că este lesbiană şi că… va avea un copil împreună cu partenera sa Filippa, pe care a cunoscut-o în 2005, a întors pe dos atât lumea sportivă, cât şi opinia public suedeză. "S-a terminat cu zvonurile" Campioana în vârstă de 31 de ani, care s-a retras din activitate în acest an, s-a confruntat timp de mai mulţi ani cu zvonuri privind orientarea sa sexuală. "S-a terminat cu zvonurile", ţine să sublinieze Anja. "Căderile spectaculoase şi accidentările pe care le-am suferit în aceşti ultimi ani mi-au micşorat posibilităţile de a rămâne la cel mai înalt nivel. Am ajuns la un stadiu al vieţii mele când tot corpul şi capul spun stop. Este timpul să recunosc ceea ce sunt şi să îmi văd de viaţa personală", a mai declarat Paerson presei suedeze. Fosta sportivă a ţinut să reamintească faptul că, după ce a întâlnit-o pe Filippa (39 de ani), în 2005, prietenia lor s-a transformat treptat în iubire. "Nu m-am gândit niciodată că mă voi îndrăgosti de o femeie. Nu m-am gândit că inima mea poate să bată atât de repede pentru o femeie. Sunt îndrăgostită nebuneşte, acesta este adevărul pe care îl voi repeat de câte ori voi avea ocazia", explică Paerson. De-a lungul carierei, Paerson a câştigat şase medalii olimpice (aur la Torino în 2006, argint la Salt Lake City în 2002 şi patru de bronz în 2002, 2006 - 2 şi 2010), şapte medalii de aur la Campionatele Mondiale, ea înregistrând şi 42 de victorii de Cupă Mondială şi câştigând de două ori Globul de Cristal pentru cea mai bună schioare a sezonului (2004, 2005).