Chiar în ultima zi a primăverii anului în curs, președintele singurului stat european cu democrație apărată și de arme nucleare, a avut o alocuțiune la la forumul Globsec de la Bratislava, din Slovacia, unde a recunoscut erorile de evaluare, a conducerilor țărilor din vestul și centrul Europei, atunci când națiunile Europei de Est au tras semnale de alarmă privind intențiile Moscovei, de a reintegra teritoriul ex-sovietic, în granițele Federației Ruse.
Dacă ar fi asistat la o asemenea remarcă, a președintelui Emmanuel Jean-Michel Frédéric Macron, atunci, probabil, celebrul Charles Maurice, prince de Talleyrand-Périgord ar fi repetat convingerea sa: "Nu vorbi de rău pe vrăjmașii tăi, nu vorbi despre ei; dar vorbește bine despre prietenii tăi."
Politica pumnului în gură
Măcar acum - la peste 15 luni, de la declanșarea operațiunii militare speciale în Ucraina, stat ex-sovietic, care a fraternizat ani buni cu Rusia, după decesul Uniunii Sovietice, acum având ambiția de a renaște din cenușa Frontului de Est - Macron a plecat simbolic fruntea în fața reprezentanților statelor din Europa de Est recunoscând pur și simplu: „Am pierdut ocazia de a vă asculta”.
Adică exact ceea ce Parisul, ca și Berlinul, Roma sau Madridul, au preferat, mult timp să ignore, aplicând zicala: "Cum reacționez dacă mă întâlnesc cu un leu, în junglă? Mă fac că nu îl observ..."
Deși a fost aspru criticat, pentru ambiția sa de a menține dialogul cu omologul rus, având iluzia că îl va convinge să nu își trimită trupele în operațiunea de invadare a Ucrainei - o reiterare, la o altă scară și cu alți protagoniști, a "politicii pumnului în gură", probată și pe timpul invadării Cehoslovaciei, în vara anului 1968, de trupe sovietice și ale altor state socialiste, cu excepția României - Macron și-a dat seama de eroarea estimării sale abia după ce circa două sute de mii de militari ruși au trecut granița, pe teritoriul ucrainean, într-un stat slav, cu o conduită anterioară amicală.
Sigur că, la Bratislava, președintele francez a fost aplaudat, când a afirmat, apoteotic: "Acest timp s-a terminat".
Însă una este să afirmi, de la o tribună europeană, că nu crezi că există o Europă de Vest și una de Est, o Europă veche și una nouă; ci există o singură Europă, care ar dori să edifice unitatea celor de pe bătrânul continent, aici fiind vorba de țări care cred în valorile democrației, și alta este să recunoști realitatea din teren, unde se vede clar, diferența între națiunile libere după încetarea ultimei conflagrații mondiale și cele care abia la finalul ultimului deceniu al veacului trecut au scăpat de rigorile limitative ale societăților socialiste, cu conducători pe viață.
Sună frumos, ideea că Rusia și-a pierdut toată legitimitatea și că Ucraina nu va fi cucerită, cum afirma liderul Hexagonului, dar pentru Moscova operațiunea militară specială a devenit aidoma unui vânt european vestic, care a zdruncinat numai granița de vest a Federației Ruse.
Asta în timp ce pentru Kiev este drama unei populații subțiate de plecarea, peste hotare, a circa un sfert din cetățenii inițiali și de sutele de mii de ucraineni căzuți la datorie, pe câmpul de luptă, sau uciși sub dărâmăturile bombardamentelor cinice ordonate de Kremlin, sau duși cu forța aiurea, în Siberia, sau grav răniți și dispăruți în vâltoarea războiului...
Adevăratul eșec aparține fostului cancelar al Europei democrate
Macron a considerat, în același discurs, de la Bratislava, că tocmai "ceea ce trebuia să fie o „operație specială” este deja un eșec geopolitic”.
Dar războiul ucraineano-rus nu s-a terminat și dacă a fost un eșec geopolitic până acum, acela a fost al epocii cancelarului întregii Europe democratice, Angela Merkel, care a pledat ani de zile doar pentru un dialog concesiv cu Kremlinul și a refuzat măsuri de întărire a forțelor armate europene.
Place sau nu unora, asta este realitatea tristă, cu consecințe vizibile și azi.
Chiar dacă nu a început viitoarea contraofensivă ucraineană, președintele Republicii Franceze a atras atenția celor care îl ascultau la Bratislava că, în eventualitatea că armata Kievului nu reușește să-și atingă obiectivele militare, statele care sprijină rezistența armată a Ucrainei trebuie să reevalueze noua situație din Europa de Est.
Care, între noi fie vorba, este deja pe agenda următorului Summit al NATO, care se va desfășura pe 11 și 12 iulie 2023, la Vilnius, în Lituania.
Nu mai este o noutate faptul că Ucraina nu își apăra doar propriile granițe, ci și protejează Europa democrată, aflată la vest de frontiera răsăriteană a NATO și că orice încetare a focului va fi în favoarea Rusiei, după cum recunoștea Macron.
Numărătoarea inversă
Dar la Moscova se știe că deja a început numărătoarea inversă pentru Kiev.
Una care se va termina în decembrie 2023, când sub presiunea alegerilor din SUA, din anul următor, probabil că la Casa Albă se va face un apel pentru revenirea la masa negocierilor fără nicio condiție, a celor două state ex-sovietice, care se confruntă acum, pe Frontul de Est.
Evident că o încetare a focului, pentru care a pledat și China condusă de Xi Jinping, nu va face decât să recreeze pe teritoriul ucrainean condițiile și azi specifice divizării peninsulei Coreea în două state, cel nordic, supervizat de Beijing, precum și cel sudic, sprijin de Washington.
Acceptarea, de către președintele francez, a ipotezei că după un conflict înghețat poate fi mâine un alt război în Ucraina reprezintă recunoașterea, de facto, a politicii expansioniste a președintelui rus, care dorește reintegrarea, in integrum, a fostului teritoriu al URSS, în granițele Federației Ruse.
Întrebarea deloc retorică este ce ar trebui europenii să înțeleagă din îndemnul lui Macron: „Trebuie să ajutăm Ucraina să conducă o contraofensivă eficientă”?
Eficientă prin eliberarea unui oblast, precum Herson?
Sau prin pătrunderea prin oblastul Zaporojie, până la Marea Azov?
Sau prin anihilarea de facto a structurilor republicilor inventate Donețk sau/și Lugansk?...
Nu garanțiile teoretice sunt problema
Chiar dacă vor urma discuții succesive, în următoarele săptămâni, inclusiv la un „Summit pentru pace” propus de Kiev în această vară, dezirabilele garanții de securitate „tangibile și credibile”, numite așa de Macron, ce ar putea fi oferite Ucrainei NU răspund practic la o întrebare.
Ce trupe vor interveni, în viitor, pentru a descuraja o nouă aventură militaristă ordonată de la Kremlin?
Ale NATO? Pe ce bază?
Doar Ucraina nu este membru al Alianței Nord-Atlantice, care încă menține criteriul neprimirii ca membru a unui stat care se află în conflict militar cu o țară vecină.
Dacă, ipotetic, la Summitul NATO, de la Vilnius, unii aliați vor propune intrarea Ucrainei în Alianța Nord-Atlantică, cel mai probabil nu va exista unanimitate.
Macron visează frumos: „Trebuie să construim ceva între garanțiile de securitate în stil israelian și calitatea de membru cu drepturi depline”.
Nu garanțiile teoretice sunt problema, ci doar concretizarea lor!
De pildă, în cazul repetării agresiunii militare a Rusiei contra teritoriului ucrainean - cel rămas neocupat - va aproba legislativul de la Paris sau / și cel de la Berlin trimiterea de trupe performante, ca să lupte alături de militarii Kievului pentru libertatea Ucrainei? Exclus.
Chiar șeful statului francez crede că "beligeranța domnului Putin a dat o zguduire alianței, când a invadat Ucraina anul trecut". Dar atunci s-au risipit și iluziile unei păci postbelice pe termen nedefinit.
Criticat, în decembrie 2019, pentru afirmația că NATO este „în moarte cerebrală”, Emmanuel Macron susține că "astăzi Vladimir Putin s-a trezit cu cele mai grave șocuri electrice”. Serios?
În mod paradoxal, cel mai grav șoc de imagine l-a avut președintele francez, atunci când a fost ținut la celălalt capăt al mesei lungi de la Kremlin, ca semn al distanțării dictatorului rus de speranțele reprezentantului informal al comunității democratice europene.
Ca orice semen cu convingeri repetate, la care nu renunță deloc, Macron a reluat obsesia cu apărarea europeană. O iluzie privită și azi cu un surâs ironic la sediul NATO.
Diplomat, liderul Hexagonului a recunoscut rolul crucial al Statelor Unite ale Americii în apărarea Ucrainei, reamintind că poate trupele americane și tehnica lor de luptă nu se află pe bătrânul nostru continent pentru totdeauna, de unde și necesitatea unui "pilon european de apărare în NATO".
Deci în cadrul Alianței, nu în afara acesteia, ca un organism militar independent. Ceea ce este, totuși, un pas înainte.
O nouă administrație prezidențială americană condusă de Donald Trump - care, în calitate de președinte, a spus că națiunile europene ar trebui să plătească mai mult pentru propria apărare - ar putea reaminti Europei că și apărarea sa are un preț substanțial de plătit, parțial resimțit și acum.
Referindu-se la necesitatea unor cheltuieli mai mari pentru apărare, Macron a declarat că „securitatea și stabilitatea noastră nu ar trebui să fie delegate și lăsate la discreția alegătorilor americani”.
Numai că, realitatea ultimelor trei decenii a demonstrat că apărarea Europei democrate a fost doar la cheremul iluziilor fostului cancelar german Merkel, ale căror justificări de azi sunt judecate cu o amărăciune firească.
Când și cu cine se vor relua negocierile
Macron a făcut și două dezvăluiri privind momentul posibil al reluării negocierilor și mai ales cu cine: "dacă în câteva luni vom avea o fereastră pentru negocieri, întrebarea va fi arbitrajul între un proces și o negociere, iar tu ai să negociezi cu liderii pe care îi ai de facto și cred că negocierile vor fi o prioritate... Te poți pune într-o poziție în care să spui: << Vreau să mergi la închisoare, dar ești singurul cu care pot negocia.>>"
Sintagma "câteva luni" confirmă indirect ipoteza reluării negocierilor în decembrie 2023, iar condiția renunțării la incriminarea lui Putin, devoalează negocieri despre care oficial nu știm încă nimic.
În traducere liberă, cei care susțin cauza Ucrainei, pentru a înainta pe calea negocierilor de pace trebuie să convingă Kievul că nu este posibil ca Vladimir Putin să se confrunte cu acuzații de crime de război la Haga, dacă el este singura persoană care decide șansa păcii, în Rusia.
Aidoma unui oracol, de data asta geopolitic, președintele Franței a proclamat: „Nu mai există spațiu în Europa, pentru delirul imperialist”. Teoretic - probabil că nu. Practic - prin menținerea Frontului de Est, da.
Sine die
Chiar dacă nu ar trebui, totuși se mențin diferențe, diviziuni și prejudecăți între „Vechea Europă” și „Noua Europă”, deși Macron le deplânge.
Un exemplu?
România, al doilea pilon solid - după Polonia - de menținere a defensivei NATO, la granița răsăriteană a Alianței Nord-Atlantice este bună doar pentru apărarea comunității transatlantice?...
De ce este ținută sine die, la poarta spațiului Schengen?...
Cine îi impune să tacă - datorită absenței, la București, a unor adevărați bărbați de stat - în privința neaplicării anulării consecințelor Pactului Ribbentrop-Molotov, asistând, cu tristețe, la preluarea poveștii sovietice, despre județele din stânga Prutului, și la nivelul birocrației europene de la Bruxelles?...
Adică speranța de reunificare a germanilor a putut fi concretizată, iar a românilor este aneantizată!!!
Asta prin propaganda visului numit calea europeană a estului fostei Românii regale.
Prin urmare NU există o singură Europă. Ci una cu două viteze, două perspective, două meniri geopolitice tot mai vizibile.
Finalul confruntării de pe Frontul de Est
Iar dacă actuală comunitate democratică europeană vine cu iluzia unui popor european inexistent, noroc că mai există statuia Libertății, cadoul Franței făcut Statelor Unite ale Americii cu ocazia aniversării a 110 de ani de la câștigarea independenței lor, inaugurată de președintele Grover Cleveland, la 28 octombrie 1886.
În mod paradoxal, în ultimele două conflagrații mondiale, flacăra libertății europenilor a fost menținută vie de americani.
Probabil că și finalul confruntării militare de pe Frontul de Est va fi decis tot de voința geopolitică de peste Ocean.
Deocamdată trăim în Europa divizată, sau cum afirma Charles Maurice, prince de Talleyrand-Périgord: "Minciuna este un lucru atât de excelent, încât nu trebuie abuzat." Avez-vous compris?...