Raed Arafat spune că cei doi bărbaţi morţi joi nu aveau şanse să fie salvaţi în spitale mici, însă admite că s-au făcut greşeli.
Desfiinţarea spitalelor nu trebuie scoasă vinovată pentru moartea celor doi bărbaţi, la Bălceşti şi la Băneasa, pentru că a fost suplimentat numărul de ambulanţe, susţine subsecretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat. Însă în ambele cazuri au fost greşeli care au întârziat tratarea bolnavilor.
"Nu există medicină de urgenţă perfectă, vom încerca să ne apropiem de perfecţiune", spune Arafat.
În cazul bărbatului din Băneasa, ambulanţa a ajuns repede (în 19 minute), însă, în drum spre Spitalul din Constanţa, pacientul a intrat în stop cardiac. Echipajul a solicitat o ambulanţă specială de reanimare, însă, până la întâlnire, pacientul a decedat. "Dispecerii din Constanţa erau obligaţi să trimită o ambulanţă de reanimare fără să mai aştepte solicitarea echipajului. S-ar fi câştigat 15 minute preţioase", atrage atenţia Raed Arafat.
Ambulanţa a întârziat nejustificat 30 de minute
În celălalt caz, la Vâlcea, greşeli s-au făcut şi din partea medicilor, şi a familiei. "Un vecin a sunat la ambulanţă, dispecerii l-au sfătuit cum să aşeze bolnavul, însă, în acel moment, a închis brusc telefonul. După un sfert de oră, revine apelantul cu numărul de telefon al şoferului care se îndrepta cu pacientul spre spitalul din Bălceşti. Familia trebuia să aştepte ambulanţa, nu să-l transporte în condiţii improprii", a adăugat Raed Arafat. El ţine să precizeze că pacientul de la Vâlcea nu a murit în faţa spitalului, "m-aş fi simţit prost dacă aşa ceva s-ar fi întâmplat. Ori că au fost ajutaţi de medicii de familie, ori de medicii din Spitalul din Bălceşti, respectiv Băneasa, ar fi fost acelaşi lucru, pentru că pacienţii erau redirecţionaţi spre spitalele judeţene din Craiova, respectiv Constanţa".
Angajaţii de la staţia de ambulanţe Bălceşti sunt însă cercetaţi pentru că au pierdut prea mult timp la un alt caz, cu o gravidă. Ambulanţierul Ion Enachea şi medicul Delian Ionescu trebuie să explice de ce au stat 45 de minute la Drăgăşani, în loc de 15 minute.
"Am stat la poarta Maternităţii 10 minute până a venit o infirmieră cu cheia să ne deschidă. Am predat pacienta, am curăţat maşina de sânge, gravida a vomat şi aveam obligaţia să facem curat şi să schimbăm aşternuturile. Cât timp am stat la Drăgăşani, nu am primit apel pe 112", a declarat medicul Delian Ionescu. (A contribuit Nicoleta Ene)