"Nu este întâmplător că ministrul de interne este şi vicepremier"
- Adam Popescu
- 12 februarie 2009, 10:10
Odată cu instalarea celui de-al treilea ministru de interne pe acest an, Dan Nica, la sediul instituţiei, preşedintele Traian Băsescu, prezent la eveniment, a ţinut să precizeze că acest cumul de funcţii pe care Nica le deţine în cadrul guvernului nu este o coincidenţă.
"Este pentru mine o onoare să vin în faţa responsabililor de activitatea Ministerului Administraţiei şi Internelor pentru a învesti noul ministru. Faptul că este pentru prima dată când ministrul de interne este şi viceprim-ministru subliniază importanţa pe care Guvernul o acordă acestui minister".
În cadrul ceremoniei care a început la ora 10 şi a durat doar câteva minute, Băsescu a ţinut să mai sublinieze faptul că este important să fie "făcută curăţenie" în cadrul sistemului, responsabilitatea fiind în grija celor care au fost desemnaţi să reprezinte această instituţie.
Atenţionări pe timp de criză
În plus, atingând subiectul crizei economice, în urma căreia se va genera un val de şomeri şi, implicit, de schimbări de ordin comportamental, Traian Băsescu a atras atenţia asupra posibilei creşteri a numărului de violenţe şi ilegalităţi. La finalul prezentării, preşedintele şi-a arătat încrederea în acest minister.
Traian Băsescu a fost prezent la instalarea în funcţie a ministrului Nica după ce noul ministru a depus, ieri, jurământul la Palatul Cotroceni.
În scurtul său discurs, Dan Nica a precizat că prin resursele de care dispune va oferi siguranţă cetăţenilor.
"La întrebarea cine va câştiga lupta dintre poliţie şi infractori?, răspunsul meu este poliţia. La întrebarea cine va deţine controlul în stradă, jandarmii sau infractorii?, răspunsul meu este jandarmii", a precizat în acest sens noul ministru de interne care astăzi a fost instalat la sediul MAI. A treia oară, cu noroc MAI a ajuns în acest an la cel de-al treilea ministru, după demisiile lui Gabriel Oprea şi Liviu Dragnea. Preşedintele Băsescu a decis să nu participe la ceremonia de instalare în funcţie a ministrului anterior, Dragnea, argumentând că „a considerat nepotrivită invitarea unui număr atât de mare de politicieni“.
Toţi şefii din cadrul Poliţiei Române au fost scoşi din birouri şi duşi la fostul sediu al CCE şi actuala clădire a MAI, pentru a participa ceremonia organizată pentru Dagnea. La acel eveniment au mai participat Mircea Geoană, Dan Nica, care ocupase interimatul instituţiei, lideri social-democraţi şi mai mulţi membri ai executivului Boc.
„Preşedintele a considerat nepotrivită invitarea unui număr atât de mare de politicieni având în vedere că, în mod tradiţional, instalarea unui ministru este un moment sec, scurt şi tradiţional“, avea să declare, pe 22 ianuarie, Valeriu Turcan, purtătorul de cuvânt al preşedintelui.