Spre deosebire de alte neamuri ale lumii, care par să-și piardă uzul rațiunii, românii sunt mai înțelepți. Poate și pentru că pe alte meleaguri nu se mai resimt perioadele ”retrograde” când mințile odihnite ale copiilor erau împovărate cu materii astăzi auxiliare, ca istoria, istoria culturii sau geografia.
O postare absolut ineptă a Ralucăi Turcan l-a transformat pe baronul Samuel von Brukenthal în personajul cel mai discutat al acestor zile caniculare. E evident și natural că nu urăm morților ”La mulți ani!”, ”Sărbători fericite!” sau ”Un An Nou cu împliniri!”, tot așa cum nu strigăm la o petrecere surpriză ”Odihnește-te în pace!” sau ”Fie-ți țărâna ușoară!”.
Raluca Turcan, aflată în cursa pentru șefia PNL Sibiu, a încercat să fie o sibiancă adevărată (iar nu o botoșeneancă aclimatizată) și a marcat o sărbătoare locală, a Muzeului Național Brukenthal, sărbătoare aleasă în ziua în care s-a născut, în 1721, pe 26 iulie, fondatorul colecției de artă admirată astăzi de turiști din toată lumea.
Dar nu asta am vrut să spun, deși latura de politică locală în contextul cursei Cîțu-Orban nu e de lepădat.
În contextul gafei liderului liberal a reapărut în prim-plan și informația despre rolul jucat de baron în reprimarea răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan. Guvernator al Transilvaniei între 1777 și 1787, el s-a ”distins” prin violența extremă folosită împotriva răsculaților. Avea concepția vremurilor, cum că românii sunt niște vite pentru muncă, era dependent de nobili, a ordonat o execuție sălbatică, prin trasul pe roată, așa cum nu se mai făceau nicăieri în imperiu. De altfel și demisia sa a venit tocmai pentru că metodele sale inumane intrau în contradicție cu politica de deschidere către națiuni a împăratului.
Este interesant că până și comuniștii care i-au transformat pe Horea, Cloșca și Crișan în eroi naționali, mai mult pentru teoriile egalitariste din ultimatumul dat nobililor, nu au demolat imaginea baronului von Brukenthal.
Au știut să valorizeze moștenirea culturală lăsată Bisericii Evanghelice (apoi a fost naționalizat, în 1948), mai mult pentru că nu mai avea rude cărora să o lase, asigurându-se astfel că nu va fi vândută la bucată.
În ultimele două zile am simțit și la noi tendința de a demola total personajul. Un fel de ”cancel culture” românesc.
Ar fi o prostie, baronul a fost un sas al vremurilor sale, posedat de concepțiile perioadei, tributar obiceiurilor. Cei care îi valorifică colecția prin vânzare de bilete îl prezintă ca pe un european timpuriu, dar noțiunea e departe de ce iubesc hipsterii care trec pe lângă Turnul Sfatului în zumzetul trotinetei.
În SUA ar fi tras protestatarii de imaginile cu el și nu ar fi tolerat să îi fie expus portretul, dar românul e mai înțelept. Îmi place să cred că distinge între ce e tributar unei perioade și care e valoarea intrinsecă a unui personaj.
P.S. Imaginea din deschidere este de la manifestarea din 26 iulie de la Sibiu, dedicată împlinirii a 300 de ani de la nașterea lui Samuel von Brukenthal. Doi actori au interpretat rolurile baronului și al soției sale, Sofia. Cei doi s-au oprit la o cafenea din Piață și au savurat o cafea. Îi sfătuiesc pe cei dornici să se bage pe sub pielea sibienilor să nu le ureze ”Poftă bună!”