NU cenzurii pe internet. Bulgaria suspendă ratificarea acordului ACTA
- Luciana Pop
- 14 februarie 2012, 16:36
Bulgaria își va suspenda participarea la controversatul Acord comercial de combatere a contrafacerii (ACTA), a anunțat ministrul economiei, Traicho Traikov. Germania, Letonia, Cehia și Polonia au anunțat, de asemenea, că suspendă procesul de ratificare a ACTA.
Ministrul bulgar a precizat că va prezenta miercuri un proiect de rezoluție al deciziei Sofiei privind suspendarea ratificării ACTA în cadrul ședinței guvernului, informează Novinite. ”Asta înseamnă că guvernul nu va propune parlamentului să ratifice ACTA şi că nu vom face nici un pas înainte ca Uniunea Europeană să aibă o poziţie comună”, a declarat Traikov.
Experții legali au precizat că Bulgaria nu va avea de suportat consecințe serioase dacă va renunța la ratificarea acordului, în pofida faptului că a semnat acest document, în secret, în Japonia. Negociat între Uniunea Europeană, SUA, Japonia, Canada, Noua Zeelandă, Australia, Singapore, Coreea de Sud, Maroc, Mexic şi Elveţia, ACTA vizează lupta împotriva contrafacerii în sens larg, de la medicamente, la încălcarea drepturilor de autor în contextul distribuţiei prin internet. Mii de bulgari au protestat în utimele zile, la Sofia și în alte 15 orașe, față de ratificarea acestui acord, lozinca lor fiind "АСТА LA VISTA, BABY!". Proteste similare au avut loc sâmbătă și în 150 de orașe din Europa, inclusiv în România.