Nu are o meserie uşoară, şi nu este plătit cum trebuie. Ce salariu are Superman în Peru | VIDEO

Nu are o meserie uşoară, şi nu este plătit cum trebuie. Ce salariu are Superman în Peru | VIDEO

Avelino Chavez, în vârstă de 52 de ani, a făcut o alegere de carieră cel puţin ciudată. Zilnic bărbatul se îmbracă in Superman şi bântuie străzile capitalei peruane, Lima pentru a da un sentiment de siguranţă cetăţenilor cinstiţi, dar mai ales pentru a-i distra pe turişti.

Chavez este angajat al unei agenţii de turism din oras şi, pentru activitatea sa intensă de supererou este plătit cu 162 de dolari pe lună, informează AP. "O sumă mică pentru efortul pe care îl depune", după cum notează presa locală. Toreador, laborant sau paznic la bordel Nu zboară, nu mută munţii din loc, nu anihilează forţele răului şi nu este vulnerabil la kriptonita, dar are o abilitate specială. Acest Superman de Peru este prezent peste tot în oraş. Fie că este vorba de evenimente politice, culturale, vizite turistice, Chavez îşi face apariţia. Bărbatul a decis să urmeze această carieră după o serie de tentative nereuşite de a-şi găsi un loc de muncă. El a încercat fără succes să devină toreador, laborant, sau paznic la bordel! "Pur si simplu nu a fost făcut pentru asfel de job-uri, menirea lui fiind să devină Superman-ul Limei", comentează presa.  De când a luat-o pe acest drum, în urmă cu 15 ani, a reuşit să aibă continuitate, fiind foarte mult de lucru în acest domeniu, înca neexploatat la potenţialul maxim. La un moment dat un partid politic i-a propus chiar sa candideze pentru un loc în Congres. Din păcate nu a câştigat, dar eşecul politic nu l-a descurajat, continuând să îşi practice meseria. <iframe width="630" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/4oRWYIT9np0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>