Nu ai timp să citeşti pentru tine? Citeşte pentru doi!

Ia o carte și vino să-i citești o poveste unui copil dintr-un orfelinat! – acesta este îndemnul adresat de Booktopia (o reţea socială pentru amatorii de citit), în asociaţie cu Hope and Homes for Children Romania, un ONG care militează pentru o viaţă mai bună pentru copiii orfani.

În condiţiile în care din ce în ce mai mulţi oameni se plâng că nu mai au timp să citească, cele două organizaţii le propun să facă un copil fericit şi, în acelaşi timp, să se delecteze cu o carte. 6 centre de plasament, incluse în campanie Timp de 4 sâmbete, din intervalul 17 martie – 7 aprilie, mai muţi copii din 6 Centre de Plasament din Bucureşti şi Ilfov, aşteaptă voluntari care vin să le citească din cărţile lor preferate. Doritorii se pot înscrie o dată sau de mai multe ori şi pot alege unul dintre centrele sociale listate pe siteul HHC Romania. Acolo veţi regăsi şi informaţii despre copii, care vă vor da indicii în privinţa cărţilor pe care le puteţi alege, adresa centrelor şi persoanele de ocntact. Informațiile complete și detalii despre desfășurarea campaniei găsiţi pe booktopia.ro şi hhc.ro.