Naționala României își reia activitatea în toamnă cu două meciuri foarte importante înaintea barajului pentru Euro.
Mirel Rădoi, selecționerul naționalei României, ar fi trebuit să debuteze la meciul de baraj cu Islanda, pentru calificarea la Campionatul European din 2020. Însă, confruntarea de la Reykjavik, programată pentru data de 26 martie, a fost amânată din cauza pandemiei.
Play-off-ul a fost reprogramat la data de 8 octombrie, iar dacă vor învinge, „tricolorii” vor juca în deplasare, pe 12 octombrie, împotriva câștigătoarei meciului Bulgaria - Ungaria. Însă, până atunci, România va evolua în Liga Națiunilor: acasă cu Irlanda de Nord (4 septembrie) și în deplasare cu Austria (7 septembrie).
Rădoi a afirmat că ar putea să plece, dacă naționala României nu s-ar descurca la cele două confruntări din Liga Națiunilor. „A fost o idee pe care văd că se merge în continuare, dar așa am făcut și când eram antrenor de club. Dacă era cazul, o făceam și la tineret și o voi face și la naționala mare. În momentul în care simt că nu pot să îmi mai aduc contribuția, nici eu nici staff-ul meu, la îmbunătățirea jocului, la progresul jucătorilor, la imaginea echipei, atunci nu voi ezita, indiferent că e vorba despre o partidă sau zece”, a spus Rădoi pentru „Gazeta Sporturilor”.
Întrebat dacă o eventuală demisie ar fi percepută ca un semn de lașitate, selecționerul a explicat. „Fiecare gândește cum vrea. Dar să te dai la o parte când crezi că nu mai poți face bine nu e lașitate. Dimpotrivă, să lași locul altuia poate fi benefic. De exemplu, ce mi s-a întâmplat mie la FCSB. Am plecat când echipa era pe locul 4, la egalitate cu cei de pe 5, a venit Reghe și a terminat pe doi. Deci nu a fost lașitate, a fost în beneficiul tuturor, al meu, al lui Reghe și al clubului.”
În ceea ce privește contractul pe care îl are cu FRF, acesta se va încheia după Campionatul Mondial din 2022. „După expirarea actualului contract, vreau să preiau o echipă de club. Am anunțat conducerea FRF că ultima prezență va fi la Campionatul Mondial din 2022.
Ei trebuie să înceapă cu ceva timp înainte deja să caute și să gândească ce urmează pentru națională din acel moment”, a mai afirmat Mirel Rădoi.