Marina Almășan și-a lansat cea de-a zecea carte : “China cea de taină”, un jurnal de călătorie publicat de Editura Corint. Prietenii şi admiratorii i-au fost aproape, iar lansarea cărții a fost dedicată împlinirii a 70 de ani de relații diplomatice bilaterale dintre România și China.
Pe lângă vedete, au fost prezenţi oameni de afaceri, reprezentanți MAE şi ai Ambasadei Chinei la Bucureşti. Despre cartea Marinei, a vorbit Excelența Sa, doamna Jyang Yu, noul ambasador al Chinei la București, iar printre artiștii invitaţi să urce pe scenă s-au numărat Deea și Dinu Maxer și Mihai Trăistariu, care au interpretat melodii în limba chineză. Marina Almăşan a primit invitaţia de a-și lansa cartea și la renumitul Târg de carte de la Beijing. Sâmbătă, 20 aprilie, Marina Almăşan se întoarce la TVR 2, de la ora 15.00, cu un nou sezon „Femei de 10, Bărbaţi de 10”. Prima ediţie debutează în forţă, iar Marina Almăşan a invitat câteva dintre manechinele “echipei de aur” a Zinei Dumitrescu, pentru a depăna amintiri despre celebra creatoare de modă. În platoul TVR se vor afla: Dana Săvuică, Maria Andrei, Dana Androne, Camelia Ilie (Miss România), Gabriela Silagy, Crinuța Popescu, Adela Surugiu, Romanița Iovan, celebre manechine ale anilor 90. “Mi-am amintit, cu plăcere, că aceleași fete defilau saptamânal, acum 25 de ani, în platoul “Ceaiului de la ora 5”, în cadrul rubricii pe care o gira Mama Zina. Momentul întâlnirii a fost emoționant, fetele au depănat amintiri, au defilat, chiar, pe “podiumul” improvizat al emisiunii şi le-am oferit secvențe de arhivă cu Zina. În final, Marcel Pavel - unul dintre apropiații Zinei, i-a dedicat o melodie tulburătoare”, a povestit Marina Almăşan.