PRO TV a anunțat noua grilă de programe pentru această toamnă. O grilă de programe plină de surprize. Producții consacrate, precum serialul de comedie „Las Firerbinți” continuă să apară pe micile ecrane. Iar acum, povestea din „Clanul” continuă, însă dintr-o altă perspectivă, cu până la 20 de ani în urmă.
Acest serial, „Clanul”, a fost una dintre cele mai de succes producții de ficțiune nu doar de la PRO TV, ci din întreg spațiul mediatic autohton. Nu de puține ori, în serile când se difuza acest serial, postul de televiziune obținea cea mai mare cotă de audiență la nivel național. Oamenii de acasă așteptau cu nerăbdare noile replici ale lui Tătuțu, interpretat de celebrul actor George Mihăiță. Erau captivați de cele mai noi detalii din familia Luminiței, un rol foarte solicitant jucat de Carmen Tănase.
PRO TV și universul din „Clanul”, cu 20 de ani în urmă
Iar acum, echipa de la PRO TV anunță că spectacolul continuă. Universul din „Clanul” nu a fost abandonat și continuă cu povestea de viață a lui Bebe Măcelaru prin serialul „Tătuțu”. Acțiune este plasată cu până la 20 de ani în urmă față de cele întâmplate în cealaltă producție, dar mulți actori continuă să participe și la această producție, precum George Mihăiță, George Ivașcu sau Șerban Pavlu.
„După finalul serialului Clanul, telespectatorii voiau mai mult, voiau ca povestea să continue”, spune Antonii Mangov, directorul de programe de la PRO TV în cadrul unui interviu pentru Infofinanciar. „Însă noi am spus încă de la început că patru sezoane sunt de ajuns. Dar ne-a venit această idee, de a spune povestea personajului Bebe Măcelaru și cum a ajuns el să-și construiască notorietatea. Cum a reușit el să strângă o întreagă mafie în jurul său”.
„Tătuțul”, un concept original
Spre deosebire de „Clanul”, noua producție „Tătuțul” de la PRO TV nu este o reinterpretare a unui serial popular din Turcia. Este vorba despre o idee pur românească, un scenariu original. „Este un concept creat de noi, în cadrul PRO TV. Producătorii serialului original pe care l-am reinterpretat și noi au găsit ideea noastră ca fiind una foarte bună și cu mare potențial”, adaugă Antonii Mangov.
Iar pe lângă acest aspect, serialul „Tătuțul” mai vine și cu alte surprize, de data aceasta pe partea de tehnologie. Echipa de producție s-a folosit în cadrul realizării acestui proiect video de inteligența artificială pentru ca actorii să arate mai tineri pe micile ecrane. Ceea ce reprezintă o inovație în spațiul media din țara noastră.
„Scara B”, o comedie urbană
Bineînțeles, lista de noi producții marca PRO TV continuă. De această dată, de la realizatorii celebrului serial de comedie „Las Fierbinți” vine acum pe micile ecrane „Scara B”. Un serial ce urmărește poveștile unor vecini de bloc, intrigile dintre ei, modul în care personalitățile diferite ale personajelor influențează parcursul celorlalte. Iar totul se întâmplă într-o atmosferă detașată, plină de haz, ironică.
„Sunt nerăbdător să văd cum publicul din România va reacționa la aceste două noi producții de la PRO TV. Sunt nerăbdător să îi aflu reacțiile, să îi știu părerea. Noul serial, „Scara B”, eu îl găsesc foarte amuzant și sunt încântat că din această toamnă vom putea să aducem bucurie în casele românilor cu această poveste”, mai spune directorul de programe de la PRO TV.
Un an cu rezultate foarte bune
În luna aprilie a acestui an se anunța faptul că grupul de televiziuni PRO a înregistrat pentru primul trimestru din acest an cea mai mare cotă de piață trimestrială. Cifrele fac referire la targetul comercial PRO, atât în ceea ce privește prime-time, cât și de-a lungul zilei. În acest fel, este pentru prima dată în ultimii 10 ani când stațile PRO TV, Acasă, Acasă Gold, PRO Cinema, PRO Arena, împreună, depășesc valoarea de 29% cotă de piață la nivelul zilei. Dar și 33% share în prime-time.
De menționat că PRO TV a fost televiziunea ce a ocupat poziția de lider de piață atât pe targetul comercial PRO (public Național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD), cât și pe targetul Național. „Rezultatele de la începutul anului acestuia au fost cele mai bune din ultimul deceniu”, spune, în cadrul unui interviu pentru Infofinanciar, CEO-ul grupului PRO, Aleksandras Cesnavicius.
„Cred că, pe mai departe, întreg anul va fi unul foarte bun pentru noi. Toate producțiile noastre au fost foarte bine primite de către public. Ceea ce nu are decât să ne încânte”, subliniază omul de afaceri. „Iar în această toamnă continuăm cu producțiile deja știute bine de către telespectatorii PRO TV. Dar venit către ei și cu povești noi care sperăm să îi încânte, să îi bucure. Românii au preferințe diverse, iar asta reprezintă o provocare pentru noi. Însă, zic eu, îi facem față cu brio și vom continua să facem asta”, subliniază Aleksandras Cesnavicius.