Trupa NOUT, marea revelaţie new jazz din Franţa, va susţine, în premieră în România, două concerte. Primul are loc marți, la Sala Elvira Popescu de la Institutul Francez din Bucureşti. Ulterior, miercuri va avea loc cel de-al doilea concert la Sala Studio a Academiei Naţionale de Muzică „Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca.
Concertele NOUT încheie anul de evenimente oferite publicului de Asociaţia Jazz Fan Rising. Aceasta este o iniţiativă privată care aduce pe scenele din România cele mai inovatoare formule din jazzul actual.
NOUT va urca pe scenele din Bucureşti şi Cluj-Napoca
Trupa franceză va urca pe scenele de la Bucureşti şi Cluj-Napoca în formula Delphine Joussein (flaut şi pedal loops), Rafaelle Rinaudo (harpă electrică) şi Blanche Lafuente (tobe).
Toate cele trei muziciene îşi duc instrumentele la limită, explorând creativ graniţa dintre jazz şi punk-rock:
„NOUT este verigă lipsă dintre Nirvana şi Sun Ra, păşind pe urmele explorărilor lui John Zorn, la graniţele dintre jazz şi rock. Muzica lor este cinematică, ele îşi imaginează piesele ca pe nişte scenarii de film reale, cu întorsături dramatice: începem crezând că suntem în 'Alien' şi ne regăsim victorioşi în 'Indiana Jones'.
E o bucurie să le avem în România, este un concert-experienţă cu care încheiem cu energia sus sezonul Jazz Fan Rising 2023, alături de publicul nostru minunat şi deschis să descopere", spune Ciprian Moga, iniţiator şi coordonator al asociaţiei Jazz Fan Rising.
Concertul de la Bucureşti este sold out
Concertul NOUT de la Bucureşti este sold out şi bilete se mai pot accesa doar dacă apar renunţări anunţate pe pagina de Facebook Jazz Fan Rising.
Pentru concertul de la Cluj-Napoca biletele mai pot fi achiziţionate de pe eventim.ro, iabilet.ro şi eventbook.ro, precum şi din reţelele Humanitas şi Cărtureşti şi staţiile OMV.
NOUT sunt laureatele din acest an ale Premiului Zenith al European Jazz Network. Premiul este acordat pentru creativitate şi originalitatea artiştilor cu potenţial.
NOUT, cel mai trendy trio din noul jazz european
Trupa concertează în premieră în România, la invitația Jazz Fan Rising. Trupa va fi prezentă la București (5 decembrie/sala Elvira Popescu) și la Cluj-Napoca (6 decembrie/sala Gh. Dima).
Concertul celor trei muziciene îmbină puterea rock-ului electric cu improvizația de jazz. Combinația este explozivă, iar „spectacolul fetelor este antrenant și inteligent”, după cum scria un critic de jazz din Hexagon. Concertele NOUT încheie în forță anul de concerte eveniment oferite publicului de Asociația Jazz Fan Rising.
Din 2015 și până în prezent, Jazz Fan Rising a organizat peste 50 de concerte, potrivit Agerpres.