Economia mondială s-ar putea confrunta cu o criză fără precedent din cauza datoriilor foarte mari acumulate de majoritatea statelor, dar și de entități cu capital privat. Economistul american Nouriel Roubini face noi estimări cu privire la viitorul economic al lumii. Nouriel Roubini, cunoscut și ca Dr. Doom a fost cel care a prevăzut consecințele dramatice ale crizei economice din 2008.
Economistul american Nouriel Roubini atrage atenția asupra noilor riscuri care pândesc economia mondială. El vorbește despre o nouă criză, mult mai gravă decât cele precedente, provocată de datoriile acumulate de majoritatea statelor, dar şi de entităţi cu capital privat.
„Economiile avansate și piețele emergente sunt din ce în ce mai angajate în «războaie» necesare - unele reale, altele metaforice - care vor duce la deficite fiscale și mai mari, la o mai mare monetizare a datoriilor și la o inflație mai mare în mod constant. Viitorul va fi stagflaționist, iar singura întrebare este cât de rău va fi”, scrie Nouriel Roubini.
În Statele Unite, dar și în alte țări ale lumii, o astfel de criză ar veni după un an 2022 foarte greu din punct de vedere economic. Prețurile au atins, la unele produse, un maxim al ultimilor 41 de ani, astfel că inflație se va menține peste ținta de 2% stabilită de Rezerva Federală americană. În opinia economistului, inflația va dura multă vreme din cauza din Ucraina, dar și ca urmare a altor potențiale conflicte. Un rol important îl va juca, în viitoarea criză, revoluția inteligenţei artificiale, dar şi alţi factori cu care se va confrunta economia globală.
„Inflația a crescut în ritm galopant pe parcursul întregului an 2022, atât în economiile avansate, cât și pe piețele emergente. Tendințele structurale sugerează că problema va fi mai degrabă una seculară decât tranzitorie”, estimează Nouriel Roubini, într-un editorial pentru Project Syndicate.
În opinia lui Roubini, este puțin probabil ca Băncile Centrale să reușească să reducă inflația fără a provoca o recesiune severă. Iar acest lucru ar putea însemna probleme pentru sistemul financiar global, având în vedere că multe gospodării, bănci și guverne sunt puternic îndatorate.
O criză care ar putea dura ani de zile
Băncile centrale, explică economistul, nu pot gestiona o criză a datoriilor decât dacă vor reduce ratele dobânzilor, iar acest lucru va agrava inflația. Un astfel de impas ar putea lovi economia globală cu „mama tuturor crizelor stagflaționiste”, un dezastru financiar care implică șomaj ridicat, inflație ridicată, iar pentru Statele Unite o prăbușire abruptă a pieței bursiere. Roubini este de părere că acest tip de dezastru inflaționist este inevitabil în acest moment și a atras atenția că situația s-ar putea prelungi ani de zile.
În opinia sa invazia Rusiei în Ucraina a perturbat lanțurile de aprovizionare și a zdruncinat economia globală, dar conflictele geopolitice s-ar putea răspândi în întreaga lume. Un rol important îl vor juca tensiunile dintre SUA și alte economii în creștere puternică, precum cele din Orientul Mijlociu sau China.
Roubinia a estimat, într-un interviu acordat anul trecut, că al Treilea Război Mondial a început deja. Aceasta stare de încordare obligă numeroase puteri să-și consolideze sectorul militar, inclusiv NATO, Europa și SUA. Or cheltuielile militare reprezintă o povară pentru bugetele naționale care ar putea exacerba nivelul ridicat al datoriilor și inflația, prelungind criza financiară.
Schimbările climatice provoacă cheltuieli imense
Economia globală duce, de asemenea, un război împotriva schimbărilor climatice, a căror rezolvare ar putea fi costisitoare.
„Atenuarea și adaptarea la schimbările climatice ar putea costa trilioane de dolari pe an în următoarele decenii și este o prostie să credem că toate aceste investiții vor stimula creșterea”, a declarat Roubini, adăugând că, în timp, națiunile vor deveni mai sărace.
Răspândirea COVID-19 nu s-a terminat, și nici pandemiile nu s-au terminat, iar Roubini estimează că, pe viitor, epidemiile vor deveni galopante. Acest lucru ar putea crește semnificativ datoria guvernamentală. Aceasta deoarece liderii vor încerca să abordeze o criză de sănătate publică după alta, confruntându-se cu costuri tot mai mari pentru o societate îmbătrânită care are nevoie tot mai mult de asistență medicală.
Tehnologizarea va provoca șomaj accentuat
Economia globală va fi trântită de „globotică”, așa cum o numește Roubini, sau inovația rezultată din globalizare și automatizare. Dezvoltarea inteligenței artificiale reprezintă o amenințare pentru lucrătorii cu gulere albe și albastre. Guvernele ar putea fi obligate să cheltuiască sume uriașe pentru programe de susține, dat fiind că roboții, tehnologia IA și alte progrese îi vor lăsa pe oameni fără locuri de muncă.
„Pentru a împiedica regimurile populiste să ajungă la putere și să aplice politici economice nesăbuite și nesustenabile, democrațiile liberale vor trebui să cheltuiască o avere pentru a-și consolida rețelele de siguranță socială – așa cum multe fac deja”, a spus el.