Noul val de COVID-19 „poate depăşi continuu vaccinurile”. Avertismentul experților

Noul val de COVID-19 „poate depăşi continuu vaccinurile”. Avertismentul experților Sursă: Scaliger | Dreamstime.com

Cea mai recentă variantă de omicron, BA.5 a apărut în mai multe state, iar specialiștii nu au detalii clare despre noul val. Experții spun că „virusul poate depăşi continuu vaccinurile” și că sunt nevoiți să găsească alte seruri.

Săptămâna trecută, Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor au raportat în medie puţin mai mult de 100.000 de cazuri noi pe zi. Experţii în boli infecţioase au declarat că situația este mai gravă, dar că oamenii nu se testează. Eric Topol, profesor la Scripps Research, este cel care urmăreşte îndeaproape evoluţia pandemiei.

Anticorpii de la vaccinuri şi de la infecţiile anterioare cu COVID-19 oferă protecţie limitată împotriva BA.5, dar specialistul crede că este „cea mai rea versiune a virusului” pe care a întâlnit-o.

Alţi experţi spun că situația este încă sub control, chiar dacă proximativ 38.000 de persoane erau spitalizate la nivel naţional cu COVID până vineri, potrivit datelor The Washington Post. Această cifră a crescut constant de la începutul lunii martie, dar rămâne cu mult sub recordul de 162.000 de pacienţi spitalizaţi cu COVID de la mijlocul lunii ianuarie.

Ne puteți urmări și pe Google News

Experții îi sfătuiesc pe oameni să se vaccineze, chiar dacă variantele se schimbă rapid. Omicron a afectat populaţia în mare parte vaccinată iarna trecută și puțini au scapăt de BA.2, BA.2.12.1, BA.5, BA. .4.

Sursa foto: Arhiva EVZ

Nu există dovezi că noile forme ale virusului au ca rezultat simptome diferite ale bolii. Omicron şi numeroasele sale ramuri - inclusiv BA.5 - se reproduc de obicei mai sus în tractul respirator decât formele anterioare ale virusului. Speciliastii consideră că singura modalitate de a scăpa de virus definitiv este să se facă vaccin pentru BA.5 şi BA.4.

Noi variante de COVID-19

„Mă tem că, până când vom avea un vaccin pentru BA.5, vom avea BA.6 sau BA.7. Acest virus continuă să ne păcălească”, a declarat Ziyad Al-Aly, epidemiolog la Washington University din St. Louis.

„Suntem într-o situaţie foarte dificilă în ceea ce priveşte alegerea vaccinului pentru toamnă, deoarece avem de-a face cu o ţintă mişcătoare notorie”, a declarat Anthony Fauci, principalul consilier al preşedintelui Biden în ceea ce priveşte pandemia, pentru The Post în iunie, cu câteva zile înainte să anunţe şi el că s-a îmbolnăvit.

Ultima variantă descoperită este BA.2.75. ”Dar este prea devreme să ştim dacă va depăşi BA.5 ca variantă dominantă”, conchide Washington Post.