Noul purtător de cuvânt al MAE

Noul purtător de cuvânt al MAE

În cadrul unei conferinţe de presă, desfăşurată astăzi, ministrul de Externe, Lazăr Comănescu, a anunţat numirea ca purtător de cuvânt al MAE a lui Cosmin Boiangiu, în locul lui Ilie Bănică.

Cosmin Boiangiu, un diplomat de carieră, în vârstă de 38 de ani, a lucrat împreună cu Lazăr Comănescu la misiunea României la NATO. Mai mult, diplomatul a lucrat şi la Reprezentanţa României la ONU într-o perioadă în care România are membră a Consiliului de Securitate.             Comănescu a precizat că, în opinia sa, comunicarea din partea Ministerului de Externe reprezintă un aspect important din punctul său de vedere. El a spus că, în afara unor îmbunătăţiri de ordin logistic, se va pune accent şi pe elemente concrete, şi anume ca Direcţia generală de comunicare din MAE să aibă o echipă de profesionişti.              Tot astăzi, în cadrul conferinţei, Comănescu a mai prezentat-o pe Oana Marinescu, în calitate de director general de comunicare, precum şi pe Teodora Mircea, ca director de comunicare.

(12:45)

Ne puteți urmări și pe Google News