Profesorul Ioan Aurel Pop, noul președinte al Academiei Române, se apără după ce a fost acuzat că a colaborat cu securitatea.
El a răspuns acestor speculații în cadrul unei intervenții telefonice la Realitatea TV. „Mi-am dat seama că această candidatură a mea la președinția Academiei Române a supărat pe mulți. La fel s-a întâmplat și când am candidat pentru poziția de rector și mă așteptam pentru că am o oarecare experiență de viață. Firește că acum a fost o mare stângăcie după părerea mea, pentru că dacă autorul acelui articol calomniator din revista 22 este într-adevăr angajat la Consiliul Național de Cercetare a Arhivelor Securității, atunci nu cunoaște regulile propriei instituții, pentru că această instituție mi-a dat un certificat de necolaborare, fără ca eu să fi solicitat, prin simplul fapt că eram director al Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția”, a precizat acad. Ioan Aurel Pop.
Totodată, Pop a negat că a călătorit în Occident. „În al doilea rând, nu cred că domnia sa nu cunoaște noțiunea de colaborator al Securității. Eu știu această noțiune de la persoane autorizate, pentru că Universitatea Babeș-Bolyai a dat un vicepreședinte al CSAS și cum se probează această „calitate”. Nu înțeleg cum un angajat al statului român poate face astfel de afirmații. Eu am arătat că nu am fost plecat niciodată înainte de 1989 la vreun congres sau la o conferință în Occident ca să pot influența diaspora”.
Ioan Aurel Pop pune acest atac pe seama poziției sale tranșante de susținător al valorilor românești. „Suntem într-o perioadă în care, din păcate, a apăra valorile naționale este un păcat, dar să nu uităm că suntem în anul Centenarului, să nu uită că Universitatea din Cluj 100 de ani de învățământ în limba română pe care l-au cerut înaintașii noștri încă din secolul al XVIII și pe care nu l-au obținut niciodată până când România nu a devenit stăpână peste Transilvania, să nu uităm că suntem într-o competiție în Europa cu o serie de țări care nu ne doresc neapărat binele, să nu uităm că președinția Academiei Române este o funcție de mare responsabilitate”, afirmă intelectualul în vârstă de 63 de ani, rector al Universității Babeș-Bolyai din anul 2012.