Noul PNL pregătește un guvern de uniune națională cu PSD
- Andreea Udrea, consultant politic
- 13 octombrie 2014, 00:00
Preluarea guvernării de către noul PNL, în condițiile victoriei lui Iohannis la prezidențiale, nu este certă. Ea depinde de dinamica parlamentară..
Secretarul general al PNL, Marian Petrache, a afirmat, într- un interviu acordat gândul.info, că, dacă prezidențiabilul ACL Klaus Iohannis va deveni președinte, va coabita cu premierul Victor Ponta. Liderii PDL au confirmat ”Evenimentului zilei” că nu este sigur dacă ACL va prelua guvernarea după alegeri.
Contactat de EVZ, secretarul general al PDL, Gheorghe Flutur, a susținut că Iohannis poate lucra cu orice guvern. „Dacă nu vom face o majoritate parlamentară în ianuarie 2015, nu cred că Iohannis nu va funcționa cu orice fel de guvern. Este adeptul normalității, nu al crizelor. Dacă vor fi create condițiile, eu sunt convins că vom face în așa fel încât să avem majoritate în ianuarie 2015”, a spus Flutur.
La rândul său, primvicepreședintele PDL Cătălin Predoiu a arătat că preluarea guvernării de către ACL depinde de „dinamica parlamentară”.
„Indiferent de această dinamică însă, datoria noastră este să elaborăm din timp o ofertă de guvernare. Asta înseamnă miniștri competenți și integri. Important este să evităm greșeala de a se ajunge la guvernare nepregătiți”, a mai spus Predoiu, pentru EVZ.
Vicepreședintele PNL, Ludovic Orban, este mai optimist în privința capacității ACL de a-și construi propria majoritate parlamentară.
„După ce va pierde alegerile, Victor Ponta o să fie complet delegitimat atât ca lider al PSD, dar și ca șef al Executivului”, a explicat Ludovic Orban.
Potrivit surselor EVZ, o variantă care circulă în PNL este aceea a formării unui guvern de uniune națională cu PSD, după alegerile prezidențiale, în eventualitatea în care Klaus Iohannis va câștiga alegerile. De altfel, înainte de a fi convins de Vasile Blaga că trebuie să susțină varianta Cătălin Predoiu- premier, pentru a nu demobiliza electoratul PDL, Iohannis a ezitat să spună cine va fi următorul premier. „Ar fi cel puţin hazardat să vă spun acum ce va negocia Parlamentul după ce devin eu preşedinte. Cred că vremurile acelea, când preşedintele arăta cu degetul, le considerăm apuse”, afirma, în urmă cu câteva săptămâni, Klaus Iohannis.
Udrea prevestește refacerea USL
În context, prezidențiabilul PMP, Elena Udrea, a punctat că Iohannis și Ponta vor refacerea USL. „Strategia lor este aceea de refacere a USL, cu PDL anihilat şi cu o opoziţie fragilă. Eu nu voi coabita niciodată cu Victor Ponta”, a punctat Udrea.