Noul ORDIN privind IMIGRANȚII intră în vigoare joi. Șase state îl contestă în instanță
- Simona Stupar
- 11 martie 2017, 12:33
Un judecător a refuzat să emită un nou ordin, prin care să oprească aplicarea ordinului revizuit privind imigrația dat de președintele Donald Trump.
Decizia a venit din partea judecătoruului districtual din Seattle, James Robart, același judecător care a oprit implementarea în practică a primului ordin ce viza restricții de intrare în țară, emis de Donald Trump.
De data aceasta, judecătorul Robart a explicat că avocații trebuie să depună mai multe documente.
Interdicția de intrare în țară timp de 90 de zile a cetăățenilor din 6 state majoritar musulmane va intra în vigoare joi, dar a dat naștere la acțiuni în justiție în mai multe state americane. Avocații din statul Washington i-au cerut judecătorului Robart să extindă decizia sa anterioară privind imigrația, pentru a se referi și la cel de-al doilea ordin executiv al lui Trump, explică BBC.
Dar judecătorul a dat argumente procedurale pentru care nu poate face asta. A spus că o plângere sau o moțiune ar fi trebuit depusă înainte ca el să dea o sentință. Departamentul de Justiție a spus că din moment ce primul ordin al lui Trump a fost revocat, prima hotărâre a judecătirului nu se mai aplică. Cei care critică aceste argumente susțin că noul ordin al liderului de la Casa Albă va avea exact aceleași efecte ca și primul.
Urmându-i primului ordin, acest nou ordin este neconstituțional și dăunează statului Washington.
Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sean Spicer, a declarat joi că administrația crede că noul ordin va fi perfect sustenabil din punct de vedere legal.
Mai multe state americane au dat în judecată acest nou ordin. Care sunt acestea?
Oregon - avocații susțin că ordinul afectează locuitorii, angajații, universitățile, sistemul sanitar și economia; Washington - susține că oridnul are „aceleași motivații ilegale ca și cel original” și le face rău rezidenților, deși mai puțin numeroși ca primul; Minnesota - pune sub semnul întrebării legalitatea măsurii, sugerând că administrația Trump nu poate veni cu un nou ordin pe exact aceeași problemă New York - "este un alt ordin de interdicție a musulmanilor, doar sub un alt nume”, spune procurorul general; Massachusetts - noul ordin „rămâne discriminator și neconstituțional, o încercare de a pune în practică o promisiune din campania electorală”; Hawaii - susține că ordinul dăunează populației musulmane, turismului și studenților străini.
Primul ordin, emis în ianuarie, a dat naștere unor proteste masive, dar și unor gesturi confuze și măsuri contradictorii la aeroporturi.
Cetățenii din Iran, Libia, Somalia, Sudan, Yemen și Siria sunt acum obiectul interdicției de călătorie pentru 90 de zile. Irakul a avut o acțiune de lobby, între timp, și-a îmbunătățit sistemul de înregistrare și emitere a vizelor și a schimbului de date, și a fost scos de pe listă.
Refugiații care deja au primit aprobare de a rămâne în SUA din partea Departamentului de Stat pot intra, iar refugiații sirieni nu mai au interdicție definitivă.
Rezidenții în SUA din acele state nu vor fi afectați. Noul ordin nu oferă prioritate minorităților religioase, spre deosebire de directiva anterioară, criticii arătând că erau favorizați refugiații creștini.