Noul Logan, 75% made in Romania

Noul Logan, 75% made in Romania

Noua generaţie Logan va fi concepută în proporţie de aproape 75% în România, iar viitorul model va fi ales în câteva zile de conducerea Renault din două versiuni propuse, a declarat ieri directorul Centrului de inginerie auto Renault Technologie Roumaine (RTR), Philippe Prevel.

„Un minim realizabil este de 50%, însă noi ne-am fixat ca target conceperea a aproape 75% în România pentru viitoarea generaţie a Logan. Ingineria şi designul pe care le coordonăm în România au avansat puternic”, a spus Prevel. El a adăugat că primul model din familia Logan, lansat în 2004, a fost conceput în proporţie de 10%-20% în România, iar Sandero - în proporţie de aproximativ 40%. Noul Logan va apărea pe piaţă cel mai devreme anul viitor, potrivit lui Prevel.

Tot ieri, directorul de design de la Amont Renault, Patrick Lecharpy, a anunţat că Dacia va continua extinderea gamei de modele şi după lansarea, anul viitor, a SUV-ului (Sport Utility Vehicle), primul din por tofoliul producătorului argeşean. „Nu pot spune câte modele ar putea avea gama Dacia, însă după SUV vor mai urma şi altele”, a declarat Lecharpy.

Totodată, Dacia a prezentat ieri presei autohtone conceptul Duster, care a fost expus la salonul auto de la Geneva. La realizarea acestuia, proces care a durat un an, a lucrat o echipă mixtă de 20 de persoane, de mai multe naţionalităţi. Întrebat ce elemente de design ale lui Duster vor putea fi regăsite pe viitoarele automobile Dacia, Lecharpy a spus că este vorba despre partea din faţă a conceptului.

Ne puteți urmări și pe Google News