Noul lider al Qaida: Osama bin Laden a murit sărac. ”Și-a dat toți banii pentru jihad”

Noul lider al Qaida: Osama bin Laden a murit sărac. ”Și-a dat toți banii pentru jihad”

Liderul rețelei teroriste al Qaida, Osama bin Laden, prezentat de mass-media drept miliardar, a murit sărac. Sauditul și-ar fi cheltuit toată averea pentru a finanța jihadul, inclusiv atentatele de la 11 septembrie. Așa susține actualul șef al rețelei teroriste, Ayman al-Zawahiri, într-un filmuleț.

”Șeicul Osama, acest om foarte bogat, acest miliardar, și-a dat toți banii pentru jihad”, a declarat Zawahiri în a doua parte a memoriilor sale, în care cea mai mare parte este dedicată vieții fondatorului al-Qaida, publicate pe site-urile jihadiste.  ”A cheltuit cu generozitate pentru jihad și în mod special pentru finanțarea atacurilor de la 11 septembrie” 2001 din SUA, precum și pentru atacurile împotriva ambasadelor americane din Nairobi și Dar Es-Salam, în 1998”, a precizat Zawahiri, care dă detalii despre ”generozitatea” lui Osama. El susține că fostul lider al Qaida ar fi deblocat într-o zi suma de 50.000 de dolari, din cei 55.000 de care dispunea în acel moment, pentru a ajuta la pregătirea atacurilor din Nairobi și Dar Es-Salam, relatează „Le Figaro”. Conform versiunii prezentate de Zawahiri, bin Laden era extrem de ”auster„ în viața de zi cu zi și chiar ”foarte zgârcit cu cheltuielile” care erau destinate altor lucruri, și nu jihadului.

Osama bin Laden, ucis anul trecut, pe 2 mai, în Pakistan, de un comando american, ar fi avut o avere estimată undeva între 30 și 300 de milioane de euro. Alte surse susțineau că liderul al Qaida avea în conturi un miliard de dolari. Zawahiri a devenit succesorul lui Osama la șefia organizației teroriste și este, în prezent, cel mai căutat om de pe planetă. Pe capul său autoritățile americane au pus o recompensă de 25 de milioane de dolari.

Ne puteți urmări și pe Google News