Şedinţa de constituire a noului Consiliu Superior al Magistraturii s-a ţinut ieri, în ciuda amânării sugerate miercuri de preşedinte.
Judecătorul Horaţius Dumbravă, de la Curtea de Apel Târgu-Mureş, a fost ales ieri în funcţia de preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), în şedinţa de constituire a instituţiei.
Dumbravă, unic candidat, a avut de partea sa majoritatea covârşitoare a noilor membri: au fost 15 voturi "pentru", trei "împotrivă", iar un vot a fost anulat. Mandatul său durează un an. Şedinţa a fost convocată şi prezidată de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu.
Noul şef al CSM le-a cerut tuturor membrilor instituţiei să renunţe la funcţiile de conducere de la instanţele şi parchetele unde activează. Potrivit legii, activitatea membrilor Consiliului este permanentă, astfel că cei cu funcţii de conducere erau până acum suspendaţi pe perioada mandatului în CSM.
Componenţa CSM, contestată la Curtea Constituţională
Preşedintele Traian Băsescu sugerase miercuri amânarea şedinţei de constituire a noului CSM pentru data de 20 ianuarie. Practic, şeful statului le-a cerut ma gis traţilor să aştepte verdictul Curţii Constituţionale în privinţa contestaţiei legate de validarea listei cu noii membri ai consiliului. Ministrul justiţiei, Cătălin Predoiu, a adoptat o poziţie similară.
Un grup de 30 de deputaţi ai PDL au sesizat Curtea Constituţională (CCR) în legătură cu faptul că procurorul Dan Chiujdea şi judecătorii Lidia Bărbulescu şi Dan Lupaşcu nu mai au dreptul la un nou mandat. Cei trei au mai făcut parte din CSM în perioada 2004-2010, în baza vechii legi.
O altă contestaţie vizează posibila neconstituţionalitate a Hotărârii Senatului de validare a lui Victor Alistar şi a Corinei Dumitrescu ca reprezentanţi ai societăţii civile în CSM.
Prezent la şedinţa de ieri, ministrul Cătălin Predoiu a spus că decizia Curţii Constituţionale este un prag pentru CSM. Cât priveşte alegerea noului preşedinte, aceasta ar avea note "constructive", a precizat ministrul Predoiu.
El a vorbit şi despre problemele care ar trebui să se afle pe agenda instituţiei: "Cred că avem nevoie de un nou consiliu care să fie mult mai exigent în ceea ce priveşte problemele de integritate şi sancţiuni în sistem şi care să fie mai flexibil şi mai imaginativ în relaţia cu executivul şi legislativul, dar şi mai activ în relaţia cu Comisia Europeană".