Obligativitatea furnizării certificatului Auto-Pass în cazul vânzărilor de mașini a intrat în vigoare de la 1 decembrie. Documentul poate fi descărcat de pe situl Registrului Auto Român.
În cazul în care își vând mașina, șoferii sunt obligați să furnizeze cumpărătorului certificatul Auto-Pass.
E accesibil exclusiv online
Acesta este accesibil online contra cost, oferind informații detaliate despre istoricul unui vehicul, inclusiv kilometrajul, reparațiile și inspecțiile acestuia.
De asemenea, conține date privind intervenţiile minore asupra vehiculului în atelierele autorizate (reparaţiile uşoare), date referitoare la reparaţiile efectuate în atelierele autorizate, ca urmare a unor accidente grave care au afectat sistemele de direcţie, frânare, structura de rezistenţă a vehiculului sau elementele de siguranţă pasivă, date legate de inspecţiile tehnice periodice.
Costă 42 de lei
Documentul poate fi eliberat atât vânzătorului cât şi cumpărătorului, după ce vor fi introduse în aplicaţia digitală numărul de identificare al autovehiculului (VIN) şi câteva date despre solicitant, necesare pentru emiterea facturii şi a certificatului.
Costul certificatului Auto-pass este de 42 de lei, iar plata se face online, certificatul urmând să fie trimis pe e-mail după confirmarea plății. Documentul poate fi descărcat și direct din platformă, atât imediat după plată, cât și ulterior, în perioada sa de valabilitate (care este de 60 de zile).
Dar în situația în care baza de date RAR nu conține informații despre VIN-ul introdus, solicitantul primește gratuit un certificat de negație.
Scopul certificatului Auto-pass
Conform RAR, certificatul Auto-Pass a pornit de la speța modificărilor odometrului (kilometrajului) care a luat amploare în ultimii ani, RAR încercând, astfel, să protejeze persoanele de bună credință care doresc să achiziționeze o mașină și să cunoască din start istoricul acesteia.
În acest fel, manipularea odometrului va fi mult mai ușor de depistat.
Vânzătorul care nu are nimic de ascuns și furnizează cumpărătorului date corecte ale autoturismului are tot interesul să solicite acest document de la RAR, pentru a putea vinde în condiții de transparență totală.