Cele două atacuri de la Paris care au făcut 17 morți în trei zile nu se potrivesc tiparelor teroriste cu care eram obișnuiți. Atacatorii au folosit arme în loc de bombe, au fugit de la locul atacului în loc să se martirizeze și au dat dovadă de o pregătire tactică și militară.

Deși au mai fost cazuri în care teroriștii au folosit stilul commando, acestea nu au avut parte de mediatizarea detonărilor de bombe, deoarece acestea erau mai ale folosite în teatrele de război, mai puțin acoperite de media decât marile orașe, scrie Business Insider.

Un raport al Națiunilor Unite din Iulie arată ca talibanii și-au schimbat tacticile, trecând de la dispozitive explozive imporvizate la tiruri de arme în zonele foarte populate. Acesta este unul dintre motivele creșterii spectaculoase a numărului de victime în Afganistan. Iar în săptămâna trecută se crede că sute de persoane au fost ucise într-o serie de raiduri ale Boko Haram într-un oraș din nordul Nigeriei.

„Aș plasa atacul de la Paris în categoria modelelor de 'război urban', a declarat Daveed Gartenstein-Ross, membru în conducerea Fundației pentru Apărare și Democrații și co-autor al raportului din 2012 pentru Congresul SUA, privind folosirea armelor mici de către teroriști.

Expertul a detaliat:

„Mai întâi, acest tip de atac caută să folosească o suprafață mai întinsă din oraș drept teatru de luptă. În al doilea rând, atacatorii urmăresc să supraviețuiască cât mai mult posibil, pentru a extinde acțiunea de-a lungul câtorva zile, prelungind teroarea și creând nesiguranță în zonă. Războiul urban presupune frecvent luarea de ostatici.”

Primul exemplu de astfel de atac terorist a avut loc în Mumbai în 2008, când în jur de douăzeci de militanți ai grupului pakistanez Lashkar-e-Taiba au atacat mai multe obiective din orașul indian, împușcând civili, amplasând explozibili și luând ostatici. Atacurile au fost considerate că au avut „un succes uriaș și Al-Qaida s-a gândit cum să preia uneori acest model”, a declarat Raffaello Pantucci, un analist al fenomenului terorist de la Royal United Services Institute din Londra.

În 2010, serviciile de informații din Statele Unite, Marea Britanie, Germania și Franța au anunțat că au dejucat un plan ce prevedea atacuri „în stil Mumbai” în mai multe orașe din Europa.

Anul trecut, atacul Al-Shabab de la mall-ul Westgate din Nairobi a adoptat același stil, cu mai mulți trăgători, ostatici, un număr mare de victime și derularea acțiunii pe durata a câteva zile.

În cazul atacurilor de la Paris, atenția a fost concentrată asupra posibilului rol al Al-Qaida din Peninsula Arabă, cu sediul în Yemen. Potrivit unei informații a Reuters, șefii serviciilor secrete cred că unul dintre frații Kouachi, Said, s-ar fi întâlnit cu clericul Al-Qaida (născut în Statele Unite) Anwar Al-Awlaki în timpul unei vizite în Yemen din 2011, în care a petrecut o perioadă destul de lungă antrenându-se.

Pantucci observă că în operațiunile sale internaționale, Al-Qaida „s-a concentrat mai ales pentru a plasa bombe cât mai sofisticate la bordul avioanelor”. Dar, spune expertul, aceasta nu înseamnă că este suprinzătoare noua abordare a grupului.

„Tipii ăștia nu au doar un singur mod de operare și gata. Sunt foarte flexibili și caută să obțină impactul maxim:”

Atracția pentru acest tip de atacuri este evidentă, observă Pantucci:

„Atacul după modelul jafului armat are un efect maxim și nu necesită decât niște oameni înarmați.”

Dat fiind numărul mare de victime în urma atacurilor din Paris, ca și teroarea creată, survine firesc întrebarea dacă asemenea atacuri se vor mai produce în viitor. Directorul MI5 a avertizat deja că Marea Britanie riscă să devină ținta unor atacuri în „stil Paris-Mumbai”. (Trebuie observat, totuși, scrie Business Indiser, că serviciile secrete au obiceiul de a exagera riscurile teroriste pentru a obține fonduri mai mari.) Cât despre Statele Unite, Al-Qaida a sugerat ani în șir că țara este foarte atractivă pentru atacuri teroriste, din cauza modului facil în care se pot obține armele pe care să le folosească jihadiștii.

Vestea bună, în fața pericolului unui război urban, este că acesta necesită un număr mai mare de participanți direcți și complici și o anume coordonare. Ceea ce presupune că sunt mai ușor de descoperit și de prins înainte de a trece la acțiune.

„Lupii singuratici”, așa cum au fost recent cei din Canada și Australia, sunt mult mai greu de detectat, dar produc pagube mai mici. Deși numeroși ne-jihadiști americani, înarmați doar cu o pușcă, au demonstrat în ultimii ani cum un trăgător singur poate cauza și el numeroase victime și produce o mare teroare.