În plină criză alimentară globală, agricultura României intră într-o nouă eră: rapiţa şi soia pentru carburanţi „muşcă“ din grâul pentru pâine.

În România, cerealele energetice (rapiţa, soia, floarea-soarelui) folosite în obţinerea biocombustibililor, înghit suprafeţe tot mai mari, în timp ce culturile şi producţiile de grâu şi porumb scad vertiginos. La rapiţă, ascensiunea e fulminantă: în doar doi ani, suprafeţele însămânţate s-au triplat. La baza fenomenului stau chiar subvenţiile de stat, care încurajează înfiinţarea de culturi tehnice, în detrimentul celor alimentare. În paralel, industria biocombustibililor se dezvoltă în ritmuri fără precedent.

Pe termen scurt, noua „revoluţ ie agrară“ plasează România la extreme: importăm grâul pentru pâine, dar devenim jucători-cheie în exportul de biocarburanţi. În timp, situaţia s-ar putea accentua.

Evaluări opuse

Paradoxal, dacă specialiştii din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltă rii Rurale (MADR) sunt liniştiţi, pe motiv că „e destul pământ“, unii investitori din industria biocarburanţilor trag ei înşişi semnale de alarmă: „Dacă, în loc să cultivăm grâu pentru pâine, cultivăm rapiţă şi soia pentru biocombustibili, apar probleme“.

Pe fondul crizei alimentare globale şi al unor studii recente, ţări precum Germania renunţă la introducerea masivă a biocombustibililor. În paralel, există analişti care critică investiţiile masive în acest sector şi indică biocarburanţ ii drept una dintre cauzele actualei crize alimentare. În România însă, prognozele arată că suprafeţele „energetice“ se vor multiplica şi de cinci ori, în timp ce terenurile „alimentare“ vor stagna sau se vor diminua.

Ulei românesc: 30% pentru om, 70% în rezervor

Potrivit directivelor de mediu ale Uniunii Europene, până în 2010, 5,75% din combustibilul folosit în transporturi trebuie să fie de origine vegetală, pentru a diminua emisiile de dioxid de carbon, iar până în 2020 procentul va ajunge la 10%. Pentru ţara noastră, înseamnă o cotă anuală de 300.000 de tone, în prima fază, şi 550.000, în etapa a doua.

Astfel, în prezent, pe 1,76 de milioane de hectare din terenul agricol al României cresc plante oleaginoase. Rezultă anual peste un milion de tone de ulei de floarea-soarelui, soia şi rapiţă. Doar 30%, însă, e folosit în scop alimentar. Restul devine biocombustibil. Şi suprafeţele şi cantităţ ile sunt în expansiune.

Subvenţie cu 50% mai mare

Strategia agricolă a ţării transpare clar din datele ministerului de resort. Dacă la grâu şi porumb ajutorul de stat (subvenţia) atinge 30 de euro pentru fiecare hectar, cultivatorii de rapiţă care au încheiat contracte cu o fabrică de biocombustibil primesc cu 50% mai mult, adică 45 de euro. Pe acest fond, preţul unui kilogram de grâu românesc s-a dublat, într-un singur an, de la 0,34 de lei (în 2006), la 0,61 de lei (în 2007).

Iar evoluţia comparativă a culturilor relevă discrepanţe majore. Conform MADR, cu doi ani înainte de aderarea României la UE, lanurile de grâu s-au întins pe aproape 2,5 milioane de hectare. În 2006, acestea au însumat puţin peste 2 milioane de hectare, iar în 2007 s-au redus la 1,95 milioane. Situaţia s-a reflectat şi în evoluţia producţiei: de la 7,4 milioane de tone, în 2005, s-a ajuns la 5,5 milioane de tone, în 2006, şi la 3 milioane de tone, în 2007. O scădere dramatică, de aproape 60%, în doar 24 de luni.

La porumb, indicii sunt similari. Din 2005 până în 2007 au „dispărut“ 500.000 de hectare şi recolta a înregistrat un minus de 65 de procente: de la 10,4 milioane de tone de porumb, în 2005, la 3,68 milioane de tone, în 2007.

Rapiţa - suprafaţă triplă

În tot acest timp, veşti bune s-au răsfrânt numai asupra culturilor cu destinaţie nealimentară. Dacă în 1995, în România abia se cultivau 300 de hectare de rapiţă, zece ani mai târziu suprafaţa acesteia a crescut la aproape 88.000. Cursul s-a menţinut galopantascendent: 110.000 de hectare, în 2006, şi aproape 349.000, în 2007. Potrivit MADR, pentru 2008 se va ajunge la 459.000 de hectare de rapiţă.

În asemenea condiţii, producţia s-a dublat în ultimii doi ani: dacă în 2005 au fost recoltate peste 147.000 de tone de rapiţă, în 2007 peste 348.000.

PROBLEME NOI

Defrişări şi poluare

După ani în care au înregistrat un vârf de popularitate, fiind consideraţi alternativa ecologică mult sperată la carburanţii clasici, poluanţi, biocombustibilii îşi dezvăluie şi părţile negative. Studii recente au demonstrat că materia primă pentru aceştia, plantele energetice, acaparează suprafeţe tot mai întinse din terenurile cultivate cu cerealele alimentare, putând astfel conduce la crize de proporţii. Asta, în condiţiile în care necesarul de biocombustibil presupune procesarea unor cantităţi uriaşe de vegetale. Anul trecut, chiar revista „Time“ prezenta o imagine mai degrabă sumbră: în lume, păduri întregi sunt defrişate pentru a face loc plantaţiilor de palmieri, din care e obţinut bioetanolul. În plus, etanolul, care provine numai din porumb, utilizat pentru noua generaţie de combustibili, emană dioxid de carbon. Exact ceea ce lumea întreagă spera să evite.

AFACERI PROSPERE ŞI SEMNALE DE ALARMĂ

Porumboiu: „Pot să vorbesc chiar de un pericol“

Teoretic, exploatarea culturilor energetice poate reprezenta o perfuzie pentru agricultura românească. Unii au intuit deja poten- ţialul şi au intrat pe piaţa biocombustibililor din dragoste pentru „verde“. Al naturii sau al banilor. Porumboiu e lider, Niculae vine puternic din spate, portughezii de la Martifer îi concurează pe amândoi.

Grupul Racova Com-Agro- Pan, patronat de Adrian Porumboiu, este unul dintre cei mai importanţ i jucători din „agribusiness“. Fostul arbitru de fotbal a investit 18 milioane de euro în fabrica de biodiesel de la Vaslui şi e cel mai mare cultivator de rapiţă, cu 14.000 de hectare.

„În trei luni vom tura motoarele cu o nouă fabrică, de capacitate triplă faţă de randamentul prezent, de 500 de tone de ulei pe zi. Dar rapiţa de pe cele 14.000 de hectare nu ajunge, mai cumpăr şi de la alţii“, explică Porumboiu.

În ciuda oportunităţilor, omul de afaceri trage totuşi un semnal de alarmă. „Există tendinţa ca agricultorii să-şi îndrepte atenţia către culturile ecologice, în defavoarea celor alimentare. Pot să vorbesc chiar despre un pericol, pentru că recesiunea economică prezentă - de la noi şi din lume - e generată în cea mai mare parte de criza alimentară. Dacă în loc să cultivăm grâu pentru pâine, cultivăm rapiţă şi soia pentru biocombustibili, apar probleme. Deocamdată, în România situaţia nu e aşa de gravă.“

„Subvenţiile sunt tentante“

Ultex Ţăndărei, producător de biodiesel obţinut din ulei degumat de soia, e una dintre unităţile-pionier în domeniu. Gheorghe Duca, reprezentantul departamentului biocombustibili al Ultex, crede în acest sector. „Am avut foarte multe contracte cu Petromidia, Rafo Oneşti sau cu o companie din Germania, clientul nostru principal. Intenţionăm să ne relansăm cu o fabrică mai puternică“.

Dar Duca avertizează şi el: „Dacă vor mai exista subvenţiile şi dacă preţurile vor continua să crească, e foarte posibil să se manifeste un interes tot mai crescut pentru astfel de culturi“, apreciază oficialul Ultex.

„Putem deveni exportatori“

Avantajele pieţei i-au făcut cu ochiul şi lui Ioan Niculae. Patronul InterAgro, cel mai mare grup agricol din România, va inaugura la Zimnicea un complex de nouă fabrici integrate, care vor produce bioetanol. „Investiţia e de 50 de milioane de euro şi e planificată o producţie de 100.000 de tone pe an. Din 50.000 de hectare pe care le administrăm, 12.000 sunt cu rapiţă. E un potenţial fantastic“, rezumă acesta.

În plan alimentar, previziunile sale sunt însă mai puţin sumbre. „România foloseşte doar 40% din terenul ce ar putea fi exploatat. Am putea deveni unul dintre cei mai mari exportatori de biocombustibili, fără să facem sacrificii“.

Investitorii autohtoni sunt concuraţi şi de portughezii de la Martifer. În 2005, aceştia au deschis prima fabrică de biodiesel din ţară - Prio Biocombustibili - în comuna Lehliu Gară (Călăraşi). Investiţia de 30 de milioane de euro poate garanta întreaga producţie stabilită de UE pentru România - 100.000 de tone de biodiesel pe an.

ÎN LUME

Harta culturilor

Biocombustibilii pot fi extraşi din orice plantă. Din raţiuni economice, cele mai folosite sunt însă vegetalele oleaginoase şi care conţin amidon. Potrivit unui raport din 2007, UE, care produce 89% din biodieselul consumat la nivel mondial, mizează pe rapiţă. SUA, în schimb, pe soia şi pe porumb, iar Asia de Sud-Est şi Brazilia - primul producător mondial de etanol - pe trestia de zahăr şi pe palmier.

RELAXARE OFICIALĂ

„E în România pământ destul“

Părerile specialiştilor sunt împărţite pe tema evoluţiei culturilor energetice. Argumentele pro sunt aduse de oficialii MADR: România are teren agricol suficient, deci nu există pericolul ca grâul să fie „înghesuit“ de rapiţă.

Unii cercetători sunt însă mai reticenţi: producerea biocombustibililor ar implica poluare, iar schimbarea destinaţiei terenurilor va potenţa criza alimentară.

Prognoze pe zece ani

Gheorghe Toma, de la Departamentul de Statistică din MADR, prognozează o creştere accentuată a noilor culturi. „Rapiţa e în extindere masivă. De la 400.000 de hectare, acum, în zece ani suprafaţ a se va dubla. La floarea-soarelui se va ajunge în 2018 la peste un milion de hectare, iar pentru soia statisticile indică o creştere de cinci ori, spre 500.000 de hectare“.

Dar oficialul crede că suprafe- ţele de grâu şi porumb nu vor scădea semnificativ: „E în România pământ destul. Măcar să-l folosim noi pe tot!“, conchide Gheorghe Toma.

Argumente similare are şi Ion Antohe, de la Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare Agricolă Fundulea. „În zece ani, rapiţa va fi cultivată exclusiv pentru biodiesel. Excedentul de floarea-soarelui şi de soia va fi folosit în acelaşi scop.“ Iar Antohe e optimist: „Cel puţin pentru România, raportat la consumul intern, nu există riscul de a sacrifica nevoile de hrană în faţa celor pentru energie“.

„Biocombustibilii sunt un pericol“

Aurelian Rimbu, cercetător ştiinţific la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică, priveşte însă cu reticenţă noua „revoluţie agrară“. „Teoretic, biocombustibilii sunt soluţia salvatoare. Practic, reprezintă un pericol. Pentru a ajunge la biodiesel, trebuie să obţii tone de culturi vegetale, care se întind pe terenul arabil, în defavoarea culturilor alimentare. La nivel mondial există o problemă: nu poate fi asigurată hrana pentru populaţie. Pe acest fond, oamenii nu mai cultivă grâu, ci rapiţă, seduşi de ideea că îşi obţin independenţa faţă de petrol. Astfel, e foarte clar că această criză alimentară se acutizează“.

Iar cercetătorul adaugă: „În procesul de obţinere a carburanţ ilor ecologici, materia primă e rafinată prin procedee care presupun emiterea în atmosferă a dioxidului de carbon. Deci, pe de o parte tăiem păduri şi limităm suprafaţa cerealelor alimentare, pe de alta eliberăm în atmosferă noxele pe care iniţial încercăm să le eliminăm“, punctează Rimbu.