Nouă răniţi pe şosele, în 90 de minute

Nouă răniţi pe şosele, în 90 de minute

ACCIDENTE DE MICROBUZ. Nouă persoane s-au ales cu răni grave, ieri-dimineaţă, în două accidente rutiere provocate de doi şoferi de microbuz, la interval de 90 de minute.

Potrivit poliţiştilor, în ambele cazuri, de vină a fost „iresponsabilitatea conducătorilor auto care au călcat peste măsură pedala de acceleraţie“. Primul accident a avut loc la ora 4.00, pe DN 29 (Botoşani - Suceava), în apropierea localităţii botoşănene Cristeşti. Într-o curbă la stânga, şoferul unui microbuz plin cu pasageri a pierdut controlul maşinii, care s-a răsturnat în şanţul de pe marginea şoselei. Trei persoane au ajuns la spital cu răni grave. La ora 6.00, pe DN 1A (Ploieşti - Vălenii de Munte), şase muncitori, din cei opt aflaţi într-un microbuz, au ajuns la spital, după ce şoferul a pierdut controlul maşinii, care s-a izbit de doi copaci de pe marginea drumului.

Ne puteți urmări și pe Google News