Actualitate
Noua modă în rândul hipsterilor: cafeaua sărată. Secretul obiceiului a fost explicat deja
- Daniel Măgureanu
- 4 noiembrie 2015, 15:52
Un studiu științific asupra consumului de cafea, publicat în revista britanică Nature şi care arăta că puţină sare atenuează gustul amar al cafelei, i-a făcut pe hipsteri să reacţioneze cu privire la obiceiul comun pentru foarte mulţi oameni.
Astfel, conform 7sur7.be, hipsterii care își sărează cafeaua au ajuns să fie un exemplu şi pentru alţi băutori de cafea.
De asemenea, şi ciocolata cu sare sau caramelul cu unt sărat și-au câștigat adepți în timp. În aceste condiţii este de văzut câte cafenele vor pune la dispoziţia clienţilor şi sarea pe masa clienţilor, alături de zahăr sau de miere.
Recomandările noastre