Draftul noii legi a pensiilor aduce o serie de recomandări din partea Comisiei Europene. Totodată, noua formulă vine și cu o serie de modificări legate de calcul precum și particularități ce țin de activitatea administratorilor de fonduri de pensii private.
Noua lege a pensiilor are la bază principiul contributivității, implicând indexarea anuală. Aceasta se va face începând cu 1 ianuarie, însă majorările depind de procentul de creștere a veniturilor specifice bugetului de asigurări.
Noua lege a pensiilor, stagii de cotizare condiționate
Conform noii formule, stagiile de cotizare ar urma să depindă de un stagiu de cotizare contributiv.După recomandările făcute de Comisia Europeană, noua lege a pensiilor va avea un comision în plus. Acesta ar urma să fie plătit de administratorii de fonduri de pensii private. De asemenea, o altă schimbare adusă în acest sens are legătură cu egalizarea vârstei de pensionare în cazul femeilor și al bărbaților.
Totodată, punctul de pensie urmează să se majoreze cu 13,8% începând de anul viitor. Concret, acesta ar urma să atingă pragul de 2.032 lei. Valoarea punctului de referință este de 81 de lei la fata intrării în vigoare a legii. Acesta reprezintă raportul dintre valoarea punctului de pensie și nivelul mediu al stagiilor de cotizare reliefate în legislația anterioară.
Noua lege a pensiilor arată că în formula de calcul se va ține cont de venitul la care s-a plătit contribuția către sectorul asigurărilor sociale, precum și la vechimea în muncă.
Angajații vor fi stimulați să nu iasă la pensie
Salariații vor fi stimulați cu puncte pentru a nu ieși devreme la pensie. Astfel, la numărul total de puncte de stabilitate acumulate pentru stagiul de cotizare de 25 de ani se vor adăuga noi puncte.
Respectivele puncte ar urma să fie acordate doar în cazul anilor contributivi care nu se suprapun cu cei de pensie.
Noua lege a pensiilor, în strânsă legătură cu majorarea veniturilor la bugetul de asigurări sociale
Potrivit îndrumărilor venite din partea CE, majorarea pensiilor va fi făcută anual. Începând din luna ianuarie a anului 2024, punctul de referință se ga majora gradual.
De asemenea, femeile care au născut și crescut copii până la vârsta de 16 ani vor beneficia de reducerea vârstei de pensionare. Noua forumulă arată că indexarea se va face cu rata inflației. Acesteia i se va adăuga 50% din creșterea salariului mediu brut pe anul anterior.