Noua Dreaptă, subiect de dispută între Boc şi UDMR

UDMR condamnă decizia primarului oraşului Cluj-Napoca, Emil Boc, de a autoriza, în data de 15 martie, contramanifestaţia Noii Drepte, a declarat, astăzi, liderul UDMR, Marko Bela. În replică, Boc a afirmat că, dacă nu ar fi autorizat mitingul Noii Drepte, riscurile ar fi fost de zece ori mai mari, pentru că "manifestaţia ar fi putut să scape de sub control". De cealaltă parte a barcadei, doi deputaţi ai Uniunii Democrate a Maghiarilor, Antal Arpad Andras şi Tamas Sandor, cer interzicerea organizaţiei Noua Dreaptă.

Marko a spus că manifestaţiile organizate cu prilejul Zilei Naţionale a Ungariei, pe 15 martie, au decurs aproape peste tot "în condiţii demne".

El a menţionat faptul că a existat "o excepţie îngrijorătoare", la Cluj-Napoca, acolo unde un tânăr maghiar a fost agresat de "contramanifestanţi".

"Din punctul nostru de vedere, nu trebuia să se autorizeze această acţiune. (...) Un astfel de fapt a contribuit la crearea unei astfel de agresiuni", a mai spus Marko.

Un tânăr maghiar în vârstă de 16 ani a declarat că a fost bătut, sâmbătă, de mai mulţi români, după mitingul Noii Drepte din Piaţa Mihai Viteazu, când mergea la manifestările organizate de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, având asupra sa un steag unguresc. Poliţiştii au reţinut doi suspecţi, în vârstă de 17, respectiv 18 ani, din Cluj-Napoca, tinerii fiind cercetaţi în stare de libertate.

Boc îl contrazice pe Marko

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, consideră că a procedat corect prin autorizarea manifestării de sâmbătă a organizaţiei "Noua Dreaptă" deoarece nu avea temei să refuze avizul, iar neacordarea aprobării putea să ducă la violenţe.

"Dacă nu autorizam mitingul, riscurile erau de zece ori mai mari pentru a ţine sub control o manifestare publică de genul celei de pe 15 martie", a spus Emil Boc.

El a completat că nu a avut niciun temei legal pentru a nu dispune organizarea unui miting legal. "Dacă nu aş fi dat autorizaţia, exista riscul să scape de sub control", a spus primarul Clujului.

Boc a completat că "fiecare persoană, indiferent de etnie, răspune personal din punct de vedere penal pentru ceea ce face".

UDMR cere interzicerea activităţii Noii Drepte

Deputaţii UDMR de Covasna Antal Arpad Andras şi Tamas Sandor vor cere, într-o interpelare adresată ministrului de Interne şi Reformei Administrative Cristian David, interzicerea activităţii organizaţiei Noua Dreaptă. În plus, ei vor face toate demersurile democratice de a avertiza Parlamentul European şi Comisia Europeană despre astfel de incidente şi şi-a exprimat speranţa că ele nu se vor repeta.

Ei şi-au exprimat indignarea faţă de cazul tânărului maghiar bătut, sâmbătă, la Cluj-Napoca, şi au spus că solicită autorităţilor competente o poziţie mai decisă în cazul manifestaţiilor antimaghiare.

În acest sens, cei doi deputaţi UDMR îi vor adresa o interpelare ministrului Internelor, Cristian David, în care îi vor solicita să fie interzisă activitatea organizaţiei Noua Dreaptă.

Potrivit deputatului Antal Arpad, incidentul de la Cluj "este de neacceptat", responsabilitatea morală aparţinând celor care au autorizat mitingul organizaţiei Noua Dreaptă din 15 martie.

În opinia acestuia, este de neacceptat ca în Europa să se întâmple astfel de incidente, respectiv ca cineva să fie bătut deoarece este maghiar sau pentru că are un steag maghiar. Tocmai de aceea, activitatea organizaţiei Noua Dreaptă ar trebui interzisă, deoarece "continuă spiritul Gărzii de Fier.             Noua Dreaptă: "Nu sunt întrunite condiţiile pentru interzicerea noastră"

Preşedintele oganizaţiei clujene a Noua Dreaptă, Alexandru Sântu, a declarat că organizaţia pe care o reprezintă a respectat legea în toţi cei opt ani de la înfiinţare, motiv pentru care nu sunt întrunite condiţiile pentru scoaterea ei în afara legii.

Sântu a declarat, pentru Mediafax, că este dreptul parlamentaruilor UDMR să solicite interzicerea Noii Drepte pentru că cetăţenii României trăiesc într-o ţară liberă. "Problema e să şi reuşească", a spus Sântu.

"Noi am respectat legea în cei opt ani de la înfiinţare şi nu merităm să fim interzişi. Nu sunt întrunite condiţii pentru a ne interzice", a adăugat preşedintele Noii Drepte Cluj.

Potrivit lui Sântu, şi Noua Dreaptă cere scoaterea în afara legii a UDMR, pe care o consideră o formaţiune "extremistă ce se opune articolului 1 din Constituţia României". 

Citiţi şi:

Svastica, la "kilometrul zero al democraţiei"

(16:05)