28 august 2005: Miercuri la prânz am plecat cu Lavrentie şi am ajuns la Celic-Dere pe la ora 16. După ce am trecut Dunărea, şoseaua de Tulcea era pustie şi dealurile Dobrogei străluceau într-o lumină de Orient.
Maica stareţă Cassiana ne aştepta cu scrumbie şi saramură de ştiucă. Am mâncat afară, în curtea stăreţiei, iar pe când se însera am făcut o plimbare până în cimitirul mânăstirii, unde am aprins o lumânare la mormântul părintelui Silvan Costiuc, fost stareţ la Cocoş, mort în 1993.
L-am cunoscut în primăvara anului 1981, când am ajuns pentru prima oară la Celic, Niculiţel şi Cocoş. Silvan era un călugăr basarabean falnic, de 57 de ani, bun teolog, care avea să îşi piardă stăreţia din cauza băuturii. L-am revăzut în 1982 la reşedinţa fostei episcopii a Huşilor. În decurs de un an terminase de construit o bisericuţă într-un sat din apropiere.
Am dormit foarte bine la Celic, într-o odaie curată, spaţioasă şi răcoroasă în care mai dormisem anul acesta de Buna Vestire. Am fost trezit la 9.30, iar după micul dejun am plecat la Tulcea. M-am plimbat prin centru împreună cu Lavrentie şi maica stareţă şi pe faleza din dreptul hotelului „Delta”, unde mergeam adesea, în restaurant, cu Valentin Şerbu, în 1975.
Nivelul Dunării crescuse şi apa aducea lemne, crengi, cioturi... Ultima oară când am mâncat în restaurantul hotelului „Delta” a fost în octombrie 2001. Acum, ca şi atunci, am urcat până la Monument, de unde se vede panorama oraşului. Centrul Tulcei s-a schimbat: clădirea Poştei de acum 30 de ani a căpătat o altă destinaţie. Refăcută şi zugrăvită, bisericuţa de peste Dunăre, din comuna Tudor Vladimirescu, strălucea în soare.
Prima oară am văzut Tulcea în 1962, când tata a fost preşedintele unei comisii de bacalaureat acolo. Centrul oraşului rămăsese intact, apoi, în anii ’70, au început demolarea clădirilor vechi şi construirea de blocuri.
După ora 14 ne-am întors la Celic; maicile ne aşteptau cu ciorbă de pui şi tocană de raţă. Pe înserat ne-am dus la Cocoş, unde nu mai fusesem din 1998, când am ajuns acolo cu Alison şi soacra sa. Clopotniţa înaltă fusese refăcută şi zugrăvită, biserica mânăstirii arăta impecabil pe dinafară, iar interiorul era în curs de repictare. Ne-am dus şi aici în cimitirul copleşit de doi nuci bătrâni pentru a vedea mormântul stareţului Gherontie Ştefan, răposat în Săptămâna Luminată a anului 2001.
5 septembrie 2005
Am ajuns astăzi înainte de 10 la Biserica Mavrogheni. În curte l-am întâlnit pe părintele Anania, cu care am stat câteva minute de vorbă. Am fost surprins aflând că ştia ce spusesem sâmbătă dimineaţa la Radio România Actualităţi. Apoi am mers amândoi la mormântul lui Horia Bernea şi al tatălui său, Ernest, aflate în curtea bisericii, unde părintele Anania a rostit o rugăciune. Slujise mai înainte Liturghia şi hirotonise un preot. Peste câteva minute a început slujba prohodirii domnului Paleologu, protia având-o ÎPS Bartolomeu. O slujbă superbă, cu un cor de studenţi teologi în strană şi cu arhidiaconul de la Catedrala din Cluj.
La început, în biserică se aflau familia domnului Paleologu, primarul Andrei Chiliman şi câteva zeci de persoane. Apoi i-am observat pe fostul preşedinte Emil Constantinescu, pe Stelică Tănase, pe Doru Baconschi, cu care am schimbat câteva cuvinte după slujbă, pe Sorin şi Doina Dumitrescu, pe Georgeta Dimisianu...
Predica părintelui Anania, scurtă şi foarte frumoasă, a încheiat slujba. Ieşind din biserică, am văzut curtea plină de lume; vreo 2-300 de persoane. Peste o jumătate de ceas a început rugăciunea din faţa Catedralei Patriarhale. A vorbit apoi, scurt şi convenţional, Patriarhul. Mai erau alături de el Arhiepiscopul Nifon şi toţi episcopii-vicari.
Toader a citit răspicat şi limpede mesajul Regelui Mihai, iar apoi a vorbit Tăriceanu. Am schimbat câteva cuvinte cu Preasfinţitul Vincenţiu, respectiv cu doi preoţi, profesori la Facultatea de Teologie. Oamenii politici veniţi la funeralii se grăbeau să se urce în maşini şi plecau unul câte unul.
Am ajuns la Bellu după zece minute: un pluton de gardă dădea onorul; muzica militară cânta... Pe aleea ducând la mormântul domnului Paleologu – înţesată de 2-300 de oameni – m-am întâlnit cu Tudorel Urian, îmbrăcat în costum negru şi cravată în acelaşi ton. Am stat împreună până ce s-au rostit ultimele rugăciuni şi sicriul a fost coborât în groapă.
Lumea se îmbulzea să prezinte condoleanţe lui Toader şi doamnei Paleologu. Aceasta ne-a poftit, pe Tudorel şi pe mine, să venim la masa de pomenire din casa parohială a Bisericii Mavrogheni. Am mulţumit, scuzându-ne. Aceeaşi invitaţie mi-a făcut şi părintele paroh Dumitru Pintea, care m-a poftit în maşina în care se afla împreună cu alţi doi preoţi şi şoferul.
L-am rugat să mă lase la Universitate, astfel încât m-am despărţit de Tudorel în poarta Cimitirului Bellu. Peste un sfert de oră mă întorceam acasă, la 14.30, fără să mă simt obosit.
Nu uit că atunci când am intrat în Biserica Mavrogheni, după ce am dat mâna cu Toader, întinzându-i-o apoi fiului său Mihai (11 ani), acesta s-a ridicat în picioare. Merită reţinut şi faptul că Emil Constantinescu a luat parte la toate cele trei etape ale înmormântării.