MODIFICĂRI LEGISLATIVE. Veşti bune pentru viitorii notari: înscrierea la concursul pentru ocuparea unor astfel de funcţii şi practicarea profesiei pe teritoriul ţării noastre nu va mai fi condiţionată de deţinerea în exclusivitate a cetăţeniei române.
Concret, guvernul a adoptat ieri, prin ordonanţă de urgenţă, proiectul ministrului justiţiei privind modificarea Legii notarilor, astfel încât această profesie va putea fi „îmbrăţişată“ şi de români cu dublă cetăţenie, lucru imposibil până acum. Printre motivele adoptării actului normativ se numără atât respectarea dreptului cetăţenilor de a fi egali în faţa legii, cât şi eliminarea discriminărilor.
Recomandările noastre