Campionul mondial Thor Hushovd este noul lider al Turului Franţei, după ce echipa sa, Garmin-Cervelo, a câştigat contratimpul pe echipe de ieri.
Norvegianul în vârstă de 33 de ani, care are opt succese de etapă în Le Tour în palmares, cât şi două tricouri verzi, ale celui mai bun sprinter, conduce în clasamentul general, fiind în faţa coechipierului său David Millar, după ce au câştigat contratimpul pe echipe de 23 de kilometri.
BMC Racing, Team Sky şi Team Leopard au încheiat pe locurile doi, trei, respectiv patru, la doar patru secunde distanţă de învingători, fiind şi cu o secundă mai rapizi decât HTC-Highroad. Philippe Gilbert, belgianul care a câştigat prima etapă, ca căzut pe locul 30 în clasament, după ce echipa sa, Omega Pharma-Lotto a încheiat pe poziţia a zecea ieri, cu o întârziere de 39 de secunde.
Alberto Contador, câştigătorul de anul trecut, a pierdut un minut sâmbătă, iar ieri, echipa sa, Saxo Bank, a mai pierdut 28 de secunde faţă de lider. Acum, spaniolul - care încearcă să devină primul om de la Marco Pantani, în 1998, care câştigă şi Le Tour şi Il Giro în acelaşi an - este pe poziţia a 75-a în clasament, la un minut şi 42 de secunde de Hushovd.