Norocul fabulos al lui Erdogan şi motivul aproape ireal pentru care puciştii nu au reuşit să doboare avionul prezidenţial
- Dodo Romniceanu
- 5 august 2016, 08:29
Un avion de vânătoare F-16 al puciștilor s-a apropiat în noaptea de vineri spre sâmbătă (15 spre 16 iulie) de aeronava care îl transporta pe președintele turc Recep Tayyip Erdogan la Istanbul, având posibilitatea s-o doboare, dar nu a făcut-o dintr-un motiv bizar, informează Sputnik, citând presa turcă.
Avionul prezidențial decolase din împrejurimile stațiunii balneare Marmaris. Deși plecarea de pe aeroportul din Dalaman fusese păstrată secretă, avionul președintelui Erdogan și-a schimbat planul de zbor după ce echipajul lui a primit informații cu privire la curiosul traseu de război al mai multor aparate F-16 pilotate atunci de participanți la rebeliune. Timp de o jumătate de oră, aparatul prezidențial a survolat orașul Bandirma (situat la aproape 100 km sud-est de Istanbul) din motive de securitate.
În acest timp, unul dintre avioanele de vânătoare care survola Istanbulul s-a grăbit să intercepteze aeronava prezidențială. Totuși, când avionul președintelui turc era la distanță potrivită pentru a fi interceptat cu o rachetă, aparatul F-16 a rămas fără carburant și a trebuit să se întoarcă la bază, relatează publicația turcă Yeni Safak, citând surse proprii.
În noaptea de 15 spre 16 iulie, o tentativă de lovitură de stat militară a fost întreprinsă în Turcia. Potrivit datelor actualizate, 246 de persoane (fără a-i include pe militari) au fost ucise și alte peste 2.000 — rănite în noaptea puciului, ale cărui principale evenimente au avut loc la Istanbul și Ankara. (sursa: Agerpres)