Norii Shelf-Cloud, deasupra României. Când apare acest fenomen meteo rar

Norii Shelf-Cloud, deasupra României. Când apare acest fenomen meteo rarNorii shelf-cloud. Sursa foto: captură video/ meteoplus

Locuitorii din diverse regiuni ale țării au remarcat norii shelf-cloud deasupra României în cursul serii de marți, un fenomen rar pentru zona noastră, care semnalează apropierea furtunii.

Aceștia se formează în momentul în care are loc interacțiunea dintre masele de aer cald și rece. Elena Mateescu, directoarea ANM, spune că aceștia sunt nori de furtună, cunoscuți și sub numele de nori cumulonimbus, care se dezvoltă atunci când are loc schimbul de masă de aer cald și rece.

Acești nori apar atunci când aerul cald din față se ridică încet, fiind înlocuit de aerul rece care coboară rapid în spatele benzii formate pe cer.

Norii Shelf-Cloud, un fenomen rar la noi în țară

„Sigur că această bandă, așa cum spuneam, reprezintă practic zona de contact dintre mișcarea ascendentă a aerului cald și cea descendentă din spate a aerului rece”, a mai declarat directoarea ANM.

Potrivit acesteia, norii shelf-cloud sunt prevestitori de furtună și sunt asociați cu fenomenele de instabilitate atmosferică accentuată.

furtuna

Furtuna. Sursa foto: Arhiva Evz

Sunt spectaculoși din perspectiva modului în care se formează, având în vedere procesul lor de geneză, în care aerul cald este înlocuit de aerul rece și provocă prăbușirea acestuia, creând astfel acea bandă caracteristică pe cer.

Norii au creat o imagine cu totul aparte

În județul Dâmbovița, în localitatea Găești, au putut fi observați acești nori shelf-cloud, care au creat pe cer un spectacol impresionant.

În Răscăeți, oamenii au remarcat nori neobișnuiți pe cer, care au prevestit apropierea furtunii.

Și în Crâmpoia, o comună din județul Olt, a fost observat un nor arcus de joasă altitudine, potrivit antena3.ro.

Pe tot parcursul zilei de marți și până miercuri la ora 10.00 sunt în vigoare coduri galbene și portocalii de instabilitate atmosferică. Codul galben va afecta regiunile Crișana, nord-vestul Transilvaniei și local în Banat, Maramureș, Muntenia și Moldova, unde se vor înregistra perioade de instabilitate atmosferică.

Prognoza meteo

Cer noros. Sursa foto: Leedsn | Dreamstime.com

Codul portocaliu va afecta regiunile Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei și Munteniei, jumătatea de nord a Moldovei, și local în Banat și în Maramureș, cu perioade caracterizate prin averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului și vijelii cu viteze la rafală în general între 70 și 90 km/h, descărcări electrice și grindină.