Cea care a declanșat, de fapt, discursul năucitor al ministrului Petre Daea a fost eurodeputatul Norica Nicolai. E a vorbit dinainte cu Petre Daea, explicându-i că europarlamentarii au un amendament la legea Pescuitului. “Problema este că noi,  Parlamentul European și Comisia, am ajuns la concluzia că aceste păsări și un animăluț, foca, asta e problema nordicilor, ne distrug culturile de acvacultură. S-au făcut niște studii în Danemarca, Suedia, etc în care s-a constatat că mănâncă milioane de euro din banii europeni. Pentru că dacă pun puiet în bazinul de acvacultură și am cormorani în exces, s-a terminat. Nu mai am pește. Dar avem Directiva Europeană cu privire la păsări și le protejează, am zis că trebuie să facem ceva, că altfel dăm banii la păsări. Și l-am rugat pe domnul Daea să fie de acord cu amendamentele făcute déjà de noi”, a explicat Norica Nicolai.

 

Eurparlamentarul ALDE, Norica Nicolai, a confirmat că ea i-a pus întrebarea cu cormoranii în Comisia de Pescuit. “Pentru că trebuia să îi spun foarte clar, să-ți intre bine în cap, trebuie să facem un plan de vânătoare la cormorani. Că altfel, cei din Delta Dunării nu mai fac nimic pe acvacultură. Au pierdut mult”. În consecință, singura soluție ar fi “să dăm drumul la vânătoare”, urmând să fie vânați numai cormoranii. “Ca la porcii mistreți. Dacă îi vânam la timp, pesta porcină putea fi temperată. Numai cormorani, foci au ei în nord. Deci e bine. Și toată lumea a fost foarte mulțumită în Comisie.Deci Daea a luat aplauze pe chestia cormoranilor, că a zis că ne susține V-a plăcut expresia?” a comentat râzând, Norica Nicolai. Ea a adăugat că “au avut dificultăți ăia (translatorii), de traducere, că nu știau. Dar Daea a fost foarte bine, serios, a răspus corect. I-a impresionat pe colegii meu. Au spus că este foarte eficient”.